Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a sfințit centrul social-filantropic al Parohiei Helegiu din județul Bacău.
Evenimentul solemn a avut loc vineri, în prezența membrilor comunității și a reprezentanților autorităților locale.
Centrul cuprinde un spațiu multifuncțional, o bucătărie, o capelă mortuară și un grup sanitar.
Preasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei care a contribuit la edificarea așezământului închinat Sfântului Nectarie de la Eghina.
„Este un frumos prilej de a ne întâlni în duh de rugăciune și a-L chema, în primul rând, pe Dumnezeu în ajutor, de a-i ruga pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, vindecătorul de boli și făcătorul de minuni, care a fost ales ocrotitor al așezământului social, ce astăzi primește veșmânt de sfințire, să ducă rugăciunile și cererile noastre înaintea Domnului”, a spus ierarhul.
Pentru slujirea îndelungată și în semn de recunoaștere a muncii depuse în parohie timp de patru decenii, părintele Constantin Taraipan, a primit cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Crucea Țării de Jos.
Preotul paroh Mihai Oprea a fost hirotesit iconom stavrofor, pentru întreaga activitate depusă din momentul numirii în oficiul de paroh.
De asemenea, distincții de vrednicie au fost oferite credincioșilor care au contribuit și susținut lucrările de reabilitarea a exteriorului bisericii și construcția noului așezământ, printre care Ion Măgdălina, primarul comunei Helegiu și Ciprian Enea, fostul primar al localității.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului





