Teatrul devine materie opţională în învăţământul preuniversitar

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat săptămâna trecută că vor fi introduse noi materii opționale, în învățămîntul preuniversitar.

La clasele a III-a și a IV-a, elevii vor putea studia disciplina „Eu și scena”, la clasele a VI-a și a VII-a materia „Teatrul și noi”, iar la clasele a X-a și a XI-a „Laboratorul de teatru”, a declarat Anisie, la ceremonia prilejuită de începerea noului an universitar de la Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”.

Noile discipline au fost aprobate prin ordin de ministru.

SFÂNTUL FILIMON, OCROTITORUL ACTORILOR

El a trăit în oraşul egiptean Tebaida, în timpul împăratului păgân Dioclețian, având „meşteşugul de comediant”, conform sinaxarului. S-a convertit la creștinism în urma unei întâmplări atipice. Ca să-l scape pe un creștin numit Apolonie de persecuțiile păgânilor a acceptat să îmbrace hainele lui și să aducă jertfe idolilor.

În acel moment, în sufletul său a pătruns dragostea pentru credința în Hristos și a devenit creștin.

Pentru mărturisirea credineţei, el a fost supus chinurilor, fiind martirizat prin tăierea capului.

ACTORII CREŞTINI SE ÎNTÂLNESC LA RADU VODĂ

În Bucureşti există deja o tradiţie ca actorii din capitală să se întâlnească la Mănăstirea Radu Vodă în ziua Sfântului Filimon.

Ei participă la Sfânta Liturghie, la slujba Parastasului, apoi urmează un moment festiv. Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Sursă foto: Ziarul Lumina/Andrei Butu

Comentarii Facebook


Știri recente