Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită bucureștenii târgul de Sfântul Dimitrie, desfășurat zilele acestea.
Seria de activități cuprinde recitaluri de muzică populară românească, prezentarea unei piese de teatru, vernisarea expoziției „Pavel Caba. O viață dedicată lemnului” și alte manifestări.
La târg sunt așteptați să participe meșteri din întreaga țară cu produse tradiționale românești, precum: pâine, produse apicole, legume și fructe de sezon.
Potrivit instituției, prăznuirea Sfântului Dimitrie marchează ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform calendarului pastoral, reprezintă începutul iernii.
Sfântul Dimitrie este considerat protectorul spiritual al muzeului, fiind un prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul instituției.
Accesul la evenimente se face pe baza biletului de intrare în muzeu. Programul detaliat al târgului se regăsește aici.














