Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și-au propus să ajute o mamă singură cu patru copii din județ organizând un târg caritabil cu obiecte realizate de ei înșiși. Munca și implicarea lor s-au concretizat într-o colectă care a ajutat familia să-și achiziționeze electrocasnice pentru gospodărie.
Familia Manole din localitatea suceveană Stamate este formată dintr-o mamă singură care își crește cu trudă și jertfă cei patru copii școlari.
Pentru a o ajuta, elevii au confecționat obiecte de suflet cu tematică pascală, simboluri ale Învierii Domnului, pe care le-au oferit părinților și vizitatorilor în schimbul unor donații benevole.
Târgul caritabil de Paște s-a intitulat „Lumină din Lumină” și s-a desfășurat în Săptămâna Mare. După Săptămâna Luminată, cu banii strânși au fost cumpărate obiecte necesare familiei.
Sprijin pentru o familie numeroasă
Au fost strânse suficiente fonduri pentru ca, la final, elevii să poată oferi familiei Manole o mașină de spălat și un cuptor cu microunde – aparate esențiale într-o casă unde totul era spălat cu mâna, iar masa caldă era un efort în sine.
Pe lângă acestea, mama a primit detergenți, produse de igienă, lenjerii de pat, alimente de bază și dulciuri, toate aduse cu inimă bună, ca daruri de Înviere.
Coordonat de Arhid. Bogdan Mihai Hrișcă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, Sanda Achihăie, director adjunct, și Monica Daniela Mihalache, directoarea Departamentului Educațional-Cultural al Fundației „Dosoftei Mitropolitul”, târgul a devenit un adevărat exemplu de solidaritate.
Reprezentanții seminarului sucevean le mulțumesc tuturor celor implicați, donatorilor și elevilor, care au oferit un exemplu de implicare comunitară.
Sursa foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților