Tabere pentru copii defavorizați la Centrul „Arca lui Anca” din Ilimbav

Peste 70 de copii participă în perioada 17 iulie – 4 august 2017 la patru tabere de creație organizate la Centrul de educație non-formală Arca lui Anca din Ilimbav, județul Sibiu.

Arhiepiscopia Sibiului sprijină proiectul acestor tabere și oferă organizatorilor alimente pentru masa copiilor, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Copiii din comuna Marpod și alte localități din județul Sibiu au posibilitatea ca în următoarele patru săptămâni să participe la una dintre cele patru tabere organizate la Centrul de educație non-formală Arca lui Anca din Ilimbav, un loc unde cei mici învață să descopere meșteșugurile, valorile naționale și cultura românească.

Centrul Arca lui Anca din Ilimbav a fost amenajat într-o veche școală din sat, prin implicarea Primăriei Marpod și cu sprijinul Fundației Mereu aproape și al Fundației Vodafone România. De asemenea, la dotarea centrului a contribuit Fundația olandeză Salvați copiii din România, iar alte organizații au oferit ajutor pentru ca centrul de la Ilimbav să aibă toate condițiile pentru a găzdui taberele pentru tineri, atelierele de creație și toate celelalte activități.

Scopul înființării acestui centru a fost acela de a oferi copiilor din satele de pe Valea Hârtibaciului șansa de a învăța să confecționeze diferite obiecte artizanale prin meșteșuguri tradiționale uitate, să învețe mai multe despre sănătate și viață, să petreacă timpul liber într-un mod folositor și să cunoască mai multe despre valorile autentice și cultura poporului român.

Este un centru de educație non-formală după vechi cutume românești, destinat celor care sunt în așa-numita criză de identitate, pentru că ne aflăm într-o criză de identitate națională. În vremuri în care toată lumea se dorește a fi globalizată, dar nimeni nu vrea să se globalizeze, din când în când ai nevoie să-ți încarci bateria la rădăcini, la seva acestui pământ. Aici oamenii vin și îți aduc aminte ce înseamnă să fii român, a spus managerul de proiect Anca Vasilescu.

Taberele pentru copii sunt o componentă socială a proiectului de la Ilimbav, cu atenție deosebită spre cei mici, spre activitățile care le pot schimba radical viața și le pot oferi posibilitatea să își croiască propriul destin.

La organizarea taberelor din acest an de la Ilimbav sunt implicate Primăria Marpod, Consiliul Județean Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Asistență Socială, și Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu.

Comentarii Facebook


Știri recente