Tabere de tineret în Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia

În luna iulie demarează al doilea mare program anual pentru tinerii cu vârste cuprinse între 10 – 18 ani din eparhia Alba Iulia: TABERELE DE TINERET.

Taberele au un program bogat, bine stabilit, ce le oferă tinerilor din parohii o modalitate plăcută şi eficientă de petrecere a vacanţei de vară. Programul include rugăciunea de dimineaţă şi de seară, ateliere de discuţii pe diferite teme de interes pentru tineri, o serie de 10 concursuri și întreceri cu numele „Olimpiada Sfințeniei”, jocuri de tabără, de auto-cunoaştere, de comunicare, de team-building, seri speciale (teatru improvizat, film, muzică, poezie, lectură din Sfânta Scriptură, obiceiuri și tradiții locale), drumeţii şi foc de tabără.

În taberele organizate de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, tinerii se află într-un mediu de siguranţă, fiind însoțiți de preoți și de socio-animatori de tineret. În aceste tabere, ei au posibilitatea de a descoperi natura, jocul, muntele, rugăciunea, respectul, comunicarea liberă și pe ei înșiși, într-o atmosferă curată și sinceră. Petrecând prea mult timp în fața televizorului sau a calculatorului, tinerii se pierd în mediul virtual și fug de realitate, uitând să se comporte potrivit vârstei și înstrăinându-se de familie și de Dumnezeu.

Taberele din vara acestui an se vor desfășura, potrivit reintregirea.ro, după cum urmează:

-Tabără la Centrul de Tineret de la Cetea, 20 locuri – 200 Ron/persoană (6 – 11 iulie, 13 – 18 iulie, 20 – 25 iulie, 27 iulie – 1 august, 17 – 22 august și 24 – 29 august)

-Tabără la Centrul de Tineret de la Sărmașu – 40 locuri – 320 Ron/persoană (20 – 25 iulie, 27 iulie – 1 august, 17 – 22 august și 24 – 29 august)

-Tabără la Mănăstirea Lupşa, 13 locuri – 200 Ron/persoană (27 iulie – 1 august)

-Tabără la Mănăstirea Rimetea, 18 locuri – 200 Ron/persoană (27 iulie – 1 august)

Prețul include transportul din Alba Iulia (dus-întors), cazare, 3 mese/zi, activităţile din tabără atașat și personalul specializat.

Comentarii Facebook


Știri recente