Tabără de fotografie la Sâmbăta de Sus

La „Mănăstirea Brâncoveanu”, Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a avut loc în perioada 27 iunie – 02 iulie o tabără de vară cu tematică foto. Tabăra a fost organizată de de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul pentru tineret, împreună cu Asociația Centrul de Copii și Tineret „Sfântul Sebastian” din Brașov, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

La tabăra de la Sâmbăta de Sus au participat 14 tineri din mai multe județe ale țării, cum ar fi Sibiu, Brașov, Galați, Arad, precum și din București. Conceptul taberei de fotografie a avut la bază personalitatea participanţilor, oferind libertate de desfăşurare şi manifestare creativă, conform celor precizate de Flavius Sava, inspector de misiune în cadrul Departamentului pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului și președintele asociației din Braşov.

Tabăra a avut o structură educaţională non-formală, relaxantă şi permisivă, care a susţinut ideea că fiecare participant este un artist în căutări, unic şi care va experimenta ceea ce îşi doreşte în cadrul experienţelor pe care le oferim, a spus Flavius Sava.

Cunoştinţele despre fotografie au fost implementate prin implicarea practică în diverse sarcini sub formă de joc. A fost pus un accent deosebit pe faptul că activitatea este una de vacanţă şi nu o şcoală foto urmată de examen de absolvire.

Activități educative și recreative

Scopul acestor şase zile de tabără a fost ca participanţii să revină acasă cu fotografii, să-și perfecționeze tehnica și cunoștințele de fotografie, să experimenteze subiecte diverse şi reprezentative, să-și creeze amintiri plăcute, să-și îmbogățească experienţa de fotograf și de viață, să-și extindă cercul de prieteni și să se distreze într-un grup cu o pasiune comună. Programul intens a cuprins activităţi de cunoaştere, lucru în echipă, ateliere foto, activităţi sportive, participare în parcul de aventură din localitatea Drăguş, judeţul Braşov. Activităţile din  cadrul taberei au fost coordonate de Mihaela Bucătaru alături de Marina Guirreaneir din Natal, Brazilia, care s-au ocupat de activităţile legate de specificul taberei, precum şi de activităţile socio-educative. De asemenea, activităţile spirituale au fost coordonate de părintele Ciprian Adomnicăi din Parohia Şoarş, judeţul Braşov.

 

Comentarii Facebook


Știri recente