Aniversări și comemorări

PS Ilarion Făgărășanul își cinstește ocrotitorul spiritual

Alexandru Boboc
PS Ilarion Făgărășanul își cinstește ocrotitorul spiritual
Foto creditBASILICA

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, își sărbătorește miercuri ziua onomastică, de sărbătoarea Sfântul Ilarion cel Mare.

Născut în data de 4 martie 1955, în localitatea Recea, județul Brașov, Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul a intrat în anul 1983 ca viețuitor la Mănăstirea Sâmbăta de Sus din Brașov.

La 28 de ani, a fost închinoviat în aceeași mănăstire. În data de 18 iulie 1984, a devenit rasofor, iar în luna noiembrie a aceluiași an a fost tuns în monahism, primind numele Ilarion.

În 17 noiembrie 1984, Mitropolitul Antonie Plămădeală l-a hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Sâmbăta de Sus, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. La 15 august 1987, a fost hirotonit ieromonah, iar în iulie 1992 a fost hirotesit duhovnic.

În data de 15 august 1994, a devenit protosinghel, iar în 1998 a fost hirotesit arhimandrit. Între 1983 și 2000, a ocupat funcția de iconom al Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, iar pe 7 decembrie 2000 a fost numit stareț.

În 2014, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru clerici. Tot din 2014, a fost numit exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului.

În data de 3 iunie 2015, a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titulatura „Făgărășanul”, fiind hirotonit arhiereu la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, în 7 iunie 2015.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5