Tabără de creație la Băile Herculane

În orașul-stațiune Băile Herculane, din județul Caraș-Severin, a avut loc sâmbătă, 12 ianuarie, festivitatea de înmânare a diplomelor pentru copiii și tinerii care au participat la tabăra de creație „Credință și Artă pentru toți”. Tabăra, aflată la ediția a II-a, s-a desfășurat în perioada 7-12 ianuarie, făcând parte din proiectul „Tineri în Biserică”, organizat de Sectorul social-filantropic, misionar și activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului, informează „Ziarul Lumina”.

În cadrul taberei, copiii au fost inițiați, cu ajutorul sculptorului George Molin, în tainele sculpturii în lemn cu tematică creștină, au realizat icoane din semințe și au participat la programul liturgic al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Băile Herculane. „Am coordonat activitatea de sculptură, m-am ocupat de copii pentru a-i instrui și a-i îndeletnici cu această frumoasă activitate artistică. Pentru mulți dintre aceștia, a fost prima dată când au încercat să sculpteze și spre bucuria noastră am constatat că fiecare copil este talentat. Lucrările lor au fost realizate din suflet și au prezentat diferite teme: Botezul Domnului, drumul spre mântuire, dragostea față de credința ortodoxă sau față de Sfânta Cruce, elemente esențiale ale credinței noastre ortodoxe”, a mărturisit sculptorul George Molin. La rândul său, Mihai Ciucur, coordonator în acest proiect și inspector pentru activități cu tineretul în Episcopia Caransebeșului, a precizat: „La această tabără, timp de cinci zile, cei douăzeci și cinci de copii participanți, dintre care cincisprezece copii merituoși, câștigători ai concursului de cunoștințe religioase „Să ne cunoaștem credința”, și zece copii proveniți din familii cu probleme sociale au desfășurat activități artistice și au participat la un program de rugăciune. Având în vedere că proiectul se numește „Tineri în Biserică”, putem spune că odată cu momentul festiv de astăzi am avut biserica plină de copii și de tineri și, desigur, rămâne ca și de acum înainte să-i menținem aici alături de noi”. Evenimentul festiv a debutat cu oficierea unui Te Deum de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, în paraclisul mănăstirii, la care au participat copiii, însoțiți de preoții parohiilor din care provin, alături de familiile acestora, organizatorii taberei, precum și obștea monahală a Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Băile Herculane. Toți cei prezenți au vernisat apoi expoziția de icoane și sculpturile de lemn realizate de copii, iar, la final, chiriarhul a înmânat micilor artiști diplomele de participare. „Episcopia Caransebeșului sprijină activitățile cu tinerii și, bineînțeles, aceste tabere de creație, rugăciune și muncă. După o săptămână de rugăciune, muncă și creație, i-am premiat pe toți cei care au participat la această tabără, tineri care s-au apropiat de Dumnezeu și unii de alții prin credință și artă. Copiii și tinerii s-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii, au participat la sfintele slujbe și rugăciuni în fiecare dimineață și seară și, iată, în timpul petrecut aici, au lucrat împreună, sub coordonarea organizatorilor, pictând și sculptând”, a arătat Preasfințitul Lucian. De asemenea, toți cei care s-au implicat la buna desfășurare a taberei de creație au primit din partea ierarhului acte de cinstire. La ediția a III-a a taberei „Credință și artă pentru toți” vor participa copii și tineri din protopopiatele Caransebeș și Băile Herculane.

Comentarii Facebook


Știri recente