Sute de participanți la Balul pe Țară al Românilor din Ungaria: De ce este important un asemenea eveniment

Aproximativ 450 de persoane au luat parte sâmbătă la „Balul Românesc pe Țară”, o manifestare tradițională anuală, dedicată dansului și cântecului popular românesc, dar și întâlnirii între conaționali.

În cadrul evenimentului, Gheorghe Cosma, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) a subliniat importanța manifestării pentru unitatea românilor.

„Am învățat că dacă ne bazăm unii pe alții este mai ușor să rezolvăm orice problemă. Am învățat că alături de ai noștri și bucuria și sărbătoarea au o valoare mult mai mare”, a spus Gheorghe Cosma.

Manifestarea reunește anual conaționali din Ungaria și din România. Balul de sâmbătă a fost organizat de AȚRU împreună cu Centrul Cultural și Comunitar Românesc din Gyula.

Prezent la eveniment, Episcopul Siluan al Ungariei a catalogat manifestarea drept un lucru deosebit de important:

„Dincolo de faptul că se întâlnesc și păstrează tradițiile românești, faptul că stau de vorbă unii cu ceilalți și zidesc acest sentiment de comuniune și solidaritate românească în jurul valorilor noastre tradiționale, este un lucru deosebit de important care merită să fie apreciat”.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Consiliului Județean Arad care au în derulare un proiect european transfrontalier împreună cu AȚRU pentru promovarea valorilor culturale și istorice comune ale județelor Arad și Békés.


Sursă foto: Facebook / Kozma György

Comentarii Facebook


Știri recente