Sute de credincioși, la hramul Mănăstirii Cârcea din județul Dolj

Câteva sute de credincioși au fost prezenți astăzi la Mănăstirea Cârcea de lângă Craiova, care a îmbrăcat haină de sărbătoare de praznicul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul sfântului locaș monahal, după cum ne-a precizat Gheorghe Cioiu.

Cu acest prilej slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoți și diaconi. La final, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre viața sfântă pe care a dus-o Cuviosul Antonie cel Mare, despre minunile pe care le-a înfăptuit și despre importanța acestei sărbători pentru credincioșii creștin ortodocși.

„Sfântul Antonie cel Mare este ocrotitorul monahilor, este ajutorul și binefăcătorul tuturor celor aflați în nevoi, izbăvitorul din necazuri, din suferințe și din dureri, cel care ascultă rugăciunile tuturor credincioșilor și le înalță la Dumnezeu, el însuși fiind un mare rugător”, a spus în cuvântul de învățătură ÎPS Irineu. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită și o slujbă de parastas întru pomenirea tuturor ctitorilor și binefăcătorilor sfântului așezământ monahal.

Tot astăzi, starața mănăstirii, monahia Eleodora Cristofor, a primit rangul bisericesc de stavrofor, iar părintele ieromonah Ioachim Gușoi, rangul de protosinghel, pentru implicarea deosebită în activitatea misionar – pastorală a Bisericii. De asemenea, tânărul teolog Rogobete Ion a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Fărcășești, județul Gorj.

Comentarii Facebook


Știri recente