Sute de credincioşi au venit în Duminica Floriilor la Catedrala mitroplitană din Sibiu

Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost plină de credincioşi în Duminica Floriilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii au primit ramuri de salcie care au fost sfinţite. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a vorbit despre însemnătatea Duminicii Floriilor şi pregătirea pentru intrarea în Săptămâna Pătimirilor, care se va încheia cu măreţul praznic al Învierii Domnului.
“Prin praznicul de astăzi se încununează cele 40 de zile de post al Păresimilor. Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos începe din această seară, dar este legată şi de Sâmbăta lui Lazăr, de minunea pe care a săvârşit-o înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moartea acestuia. Învierea lui Lazăr este o prevestire a învierii tuturor oamenilor la sfârşitul veacurilor, pentru a trece cu toţii prin Judecata obştească şi să dobândim ceea ce am câştigat noi aici, viaţa veşnică. Evanghelia de astăzi începe prin constatarea minunii şi spune Sfântul Evanghelist Ioan că după ce l-a înviat pe Lazăr, a stat Mântuitorul la masă cu el şi surorile lui. E o mărturie că nu a fost ceva trecător. A arătat Mântuitorul că are putere Dumnezeu să învieze pe morţi, ca să înţeleagă cei care vor vedea peste o săptămâna marea minune că a înviat Mântuitorul cu propriul Său Trup, omorând moartea cu moartea Sa”, a spus Ierarhul.
 Aşa cum este tradiţia de câţiva ani, Corala „Acapella” din Bucureşti a oferit la final un recital de cântări religioase specific acestei perioade. Ca semn de mulţumire şi apreciere, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a oferit dirijorului acestei corale, George Miron, un album fotografic al Catedralei mitropolitane din Sibiu.

Comentarii Facebook


Știri recente