„Suntem chemaţi să devenim apostoli ai binelui, ai frumosului, ai demnităţii și ai nobleţei sufletești, așa cum demonizatul vindecat a primit poruncă de la Iisus să vestească binele”, a explicat duminică Episcopul Hușilor în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Giurcani.
Vorbind despre minunea Vindecării demonizatului din Ținutul Gherghesenilor, Preasfințitul Părinte Ignatie a atenționat asupra răspândirii răului în mediul online și i-a îndemnat pe credincioși să își pună în mișcare spiritul critic.
„Cu toţii conștientizăm faptul că, în societatea mediilor digitale, răul sau știrile negative se viralizează mult mai ușor. Din nefericire, chiar noi înșine contribuim la această distribuire a răului. Este suficient să dăm un click sau un like pe un conţinut negativ, care nu poate aduce liniște, iar acesta să se răspândească cu foarte mare ușurinţă”.
„Depinde de propria noastră voinţă cât alegem să răspândim răul – o știre negativă, o minciună sau o calomnie grosolană – în lume”, a adăugat Preasfinția Sa.
Prudența omului bun la suflet
Părintele Episcop a explicat că o persoană cu o natură bună și un suflet luminat, va fi întotdeauna prudentă în a răspândi informații negative.
„Omul bun, cu suflet luminos, va avea întotdeauna o rezervă în a colporta răul. Își va pune în mișcare spiritul critic și se va întreba dacă răul acela, aruncat în spaţiul virtual sau în societate, are fundament pe o realitate. Şi chiar dacă va ajunge la concluzia că s-ar putea să fie real, va fi atât de plin de nobleţe, și își va manifesta această aristocraţie sufletească, încât nu va lăsa ca răul să se multiplice”.
„Dacă noi nu vom subscrie la un conţinut negativ, răutăcios, plin de ură și de calomnie, acest conţinut rămâne acolo, și numărul de accesări va fi mai mic, iar cei ce administrează site-urile respective sau conturile de pe reţelele de socializare, vor fi nevoiţi să bată în retragere”.
Reacția celui vindecat
În continuare, Preasfințitul Părinte Ignatie a explicat de ce Mântuitorul alege să nu-l ia cu sine pe bărbatul vindecat, ci îl face vestitor al bunătății divine în comunitatea din care făcuse parte.
„Cel vindecat își dorea foarte mult să stea lângă Binefăcătorul său, să-L urmeze pe Iisus, așa cum este frumos să ne manifestăm recunoștinţa toţi cei care beneficiem de dragostea unor oameni deosebiţi din viaţa noastră, și să nu ne oprească niciun obstacol în a fi așa cum se cuvine faţă de binefăcătorii noștri”.
„Caracterul unui om se definește, mai ales, prin modul cum se raportează la binefăcător. Dacă va fi în stare să se lepede sau să se dezică de el cu mare ușurinţă, la moment de încercare sau de conflict, este un indiciu că a fost un profitor. Dacă rămâne statornic în dragoste, în ciuda ispitelor și a conflictelor care pot apărea, este un indiciu că este un om de calitate, plin de nobleţe”.
„Acest demonizat vindecat, căruia i s-a redat frumuseţea și demnitatea umană, primește de la Hristos un sfat minunat – să se întoarcă la casa lui, să meargă printre ai săi, și să spună cât bine i-a făcut Dumnezeu. Acesta L-a ascultat și s-a dus în cetatea Gadarei și le-a spus tuturor binele de care el s-a învrednicit. Prin urmare, el a devenit un apostol al binelui, unul care a decis să răspândească frumosul și binele în localitatea unde trăia”.
Să devenim apostoli ai binelui
Orice creștin care se revendică ca fiind ucenicul lui Hristos, nu are decât această soluţie: să răspândească binele și frumosul în jurul său și să fie el însuși, cel care susţine binele și frumosul.
„Cu atât mai mult ni se cere acest lucru, având în vedere că, în această societate a mediilor digitale, răspândim cu atâta ușurinţă și lejeritate orice conţinut negativ, plin de ură și de răutate”.
„Când decidem să răspândim răul, devenim apostolii diavolului – devenim niște demonizaţi – deși cuvântul este dur. Omul care are satisfacţie în a murdări identitatea celor din jurul său, în a desfigura demnitatea persoanei umane, se află, cu certitudine, în posesia celui rău, și are un suflet urât, schimonosit și plin de zbârcituri”.
„Putem pune stavilă tendinței de a viraliza răul prin conţinutul pe care îl răspândim, printr-un simplu like, pe reţelele de socializare sau în spaţiul virtual, răspândind și scoţând în evidenţă frumosul, care întotdeauna vindecă și ne ajută să fim oameni demni și plini de nobleţe”.
Foto credit: Episcopia Hușilor






