Suceava: Sala de protocol a Gării Burdujeni va găzdui duminică un concert caritabil

Sala de protocol a Gării Burdujeni din municipiul Suceava va găzdui duminică un concert caritabil. Scopul demersului este susținerea financiară a investigațiilor și tratamentului medical de care are nevoie Sebastian, un copil diagnosticat cu leucemie.

Evenimentul este organizat de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul sucevean Burdujeni.

Vor concerta:

  • Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanul”, dirijor: Arhidiacon Ilie Leonte.
  • Nicolae Vieru– interpret de muzică populară.
  • Corul de copii al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Burdujeni, dirijor Dumitru Malion.
  • Corul „Ateneu” – Botoșani, dirijor: Cornel Palade.
  • Corul Parohiei „Sfântul Andrei” Burdujeni, Suceava, dirijor: Victor Andriuc.
  • Corul „Bucovina” al Oastei Domnului, Suceava – dirijor: Ioan Barbă.

Partea a doua a spectacolului va fi susținută de copii din parohia organizatoare. Cei mici vor prezenta o scenetă despre Nașterea Domnului.

Leucemie acută limfoblastică cu precursor B este diagnosticul primit de Sebastian Pricope în luna mai a acestui an.

Concertul caritabil va avea loc duminică începând cu ora 16:00. Intrarea este liberă.

Sursă foto reprezentativă: Suceava News

Comentarii Facebook


Știri recente