Suceava: IPS Pimen a slujit la Biserica Sfântul Spiridon

Slujbă arhierească la Biserica Sfântul Spiridon

La Biserica Sfântul Ierarh Spiridon din Suceava, în data de 12 decembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La acest eveniment important din viața parohiei a participat un număr mare de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Sfântul Ioan cel Nou.

IPS Pimen a rostit un cuvânt în care a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Spiridon. La final, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii care au trecut la Domnul.

***

Biserica Sfântul Ierarh Spiridon este cea  mai nouă biserică din cartierul sucevean George Enescu. Piatra de temelie a fost pusă la 17 martie 2001, când au debutat şi lucrările de construcție. Inițial s-a ridicat o capelă de lemn, pentru a se putea sluji în nou înfiinţata parohie. La momentul actual, construcția bisercii de piatră s-a finalizat, dar lucrările de amenajare sunt în curs.

Grupul psaltic Sfântul Ioan cel Nou, al Asociatiei Psaltichia din Suceava, a fost înfiinţat în anul 2014 cu binecuvântarea IPS Pimen şi este format din preoţi, teologi şi cântăreţi bisericeşti pasionaţi de muzica psaltică de tradiţie bizantină. Dirijorul grupului este părintele Constantin-Dan Magdalena, slujitor al altarului Mănăstirii Probota.

Foto: arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente