Studenții promoției 1974 de la Facultatea de Teologie din București s-au reîntâlnit la 50 de ani de la absolvire

Studenții promoției 1974 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București s-au reîntâlnit joi la 50 de ani de la finalizarea studiilor.

Programul revederii a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Paraclisul universitar „Sfânta Ecaterina”. La final a fost oficiată slujba Parastasului pentru profesorii și absolvenții promoției trecuți la viața veșnică.

În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” a fost organizat un curs festiv în cadrul căruia partici­panții și-au prezentat realizările din decursul celor 50 de ani care au trecut de la absolvire.

Cursul a fost prezidat de Părintele Prof. Sterea Tache, de la Facultatea „Justinian Patriarhul”, și de părintele prof. dr. Alexandru Ioniță, ambii absolvenți ai promoției 1974.

„Este un eveniment pe care l-am așteptat cu multă nerăbdare, pentru că ne revedem colegi după 50 de ani. Unii dintre ei, după finalizarea studiilor universitare, au primit parohii spre păstorire și nu au mai ieșit de acolo, dedicându-se activității pastorale și misionare”, a declarat Pr. Prof. Sterea Tache, pentru Ziarul Lumina.

„În context biblic, jubileul este sărbătoarea libertății și a integrității prin excelență. Precizarea aceasta ar trebui să se potrivească și în cazul nostru. Ținând cont de vârstă și de experiența de viață, jubileul acesta și pentru noi este semnalul libertății și integrității, pentru că este semnalul biblic al sărbătorii”.

„Momentul este important și datorită faptului că, reunindu-ne, avem ocazia să ne reamintim de profesorii noștri minunați și geniali. Ca profesor, la rândul meu, îi încadrez cu tot entuziasmul în contextul a ceea ce numim clasic, prin modul în care au știut să imprime în noi pasiunea pentru studiu, cercetare, seriozitatea teologică și spiritul misionar. Este un moment de mare bucurie să ne amintim de ei. Mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne revedem și ne împărtășim unii de ceilalți”, a mai adăugat părintele profesor.

La cursul festiv a fost citit și mesajul Părintelui Profesor Nicu Moldoveanu, care a predat studenților din această promoție.

Studenții promoției 1974 de la FTOUB s-au reîntâlnit joi la 50 de ani de la absolvire. Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru


Știri recente