În istoria creştinismului avem trei sfinţi pe care Biserica i-a numit cu apelativul Teologul: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Simeon Noul Teolog. Acest apelativ l-au primit pentru profunzimea teologiei lor, dar mai ales pentru faptul că ceea ce au teologhisit au şi mărturisit prin viaţa lor curată închinată urmării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În data de 25 ianuarie îl sărbătorim pe Sfântul Grigorie Teologul a cărui viaţă pilduitoare o avem exemplu de mărturie a credinţei şi de vorbire cu şi despre Dumnezeu prin rugăciune şi teologie. Sfântul Grigorie se constituie într-un model pentru teologul oricărei epoci a istoriei creştine pentru că dintr-o cultură şi o credinţă solidă împletite cu viaţă sfântă se naşte adevărata teologie care înseamnă nu doar vorbire despre Dumnezeu, ci mai ales vorbire cu Dumnezeu prin rugăciune aducătoare de binecuvântare a harului Duhului Sfânt fără de care nu se poate teologhisi. Cu alte cuvinte, nu poţi face teologie doar de dragul de a postula despre temele fundamentale ale credinţei creştine, ci mai ales faci teologie prin trăire din care să izvorască şi vorbirea despre tainele credinţei noastre. Dacă doar postulăm în legătură cu temele teologiei fără să şi trăim fiorul credinţei prin rugăciune nu ne deosebim cu nimic faţă de spaţiul filozofării despre Dumnezeu. În această capcană a filozofării despre Dumnezeu a căzut în epoca Sfântului Grigorie şi Arie, dar şi toţi cei care i-au urmat deoarece ei au dorit doar prin puterea raţiunii să înţeleagă tainele mai presus de minte ale lui Dumnezeu. În secolul al IV-lea, oameni ca Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Vasile cel Mare, cu toate că aveau o solidă cultură filozofică, prin puterea rugăciunii au transformat cunoştinţele lor filozofice în instrumente prin care să argumenteze învăţătura de credinţă ortodoxă a Bisericii în veacul atât de zbuciumat în care au trăit. Ei au folosit ideile filozofice ca instrumente în formularea răspunsurilor ortodoxe în faţa ofensivei ereziilor secolului al IV-lea, dar toate acestea le-au trecut prin filtrul trăirilor în rugăciune şi viaţă ascetică în urma cărora Dumnezeu i-a luminat prin harul Duhului Sfânt pentru a mărturisi adevărata credinţă şi a ne lăsa nouă un tezaur dogmatic excepţional care este fundamental şi astăzi pentru credinţa noastră.
Adevărata teologie în cheia părinţilor capadocieni mai sus-menţionaţi se face mai întâi prin vorbire cu Dumnezeu, adică rugăciune şi viaţă curată, şi apoi prin vorbire despre Dumnezeu care este rezultatul trăirii pe deoparte, iar pe de altă parte a unei solide acumulări de cunoştinţe atât din sfera teologiei,a cât şi a diferitelor domenii ale culturii universale. De aceea, astăzi mai mult ca oricând modelul Sfântului Grigorie Teologul este extrem de actual pentru că el ne arată cum trebuie să fie adevăratul teolog. Urmând modelul Sfântului Grigorie Teologul putem descoperi şi în epoca noastră oameni care au mărturisit adevărata teologie prin viaţa şi gândirea lor. La loc de cinste în secolul XX stă figura plină de lumină a părintelui Dumitru Stăniloae, un continuator al teologiei marilor capadocieni din secolul al IV-lea între care se înscrie şi Sfântul Grigorie Teologul.
Articol semnat de Pr. Dr. Ciprian Florin Apetrei, Directorul Agenţiei de Ştiri BASILICA şi publicat în săptămânalul Lumina de Duminică din data de 25 ianuarie 2014.
