Starețul mănăstirii romano‑catolice din Bose, la Palatul Patriarhiei

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, l‑a primit joi, 15 mai 2025, în audiență, la Palatul Patriarhiei, pe părintele prior Sabino Chialà, starețul mănăstirii romano‑catolice din Bose, Italia.

În cadrul discuțiilor, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat legătura de cooperare dintre Patriarhia Română și Mănăstirea Bose, cultivată de‑a lungul anilor prin participarea constantă a unei delegații a Bisericii Ortodoxe Române la conferințele de spiritualitate ortodoxă organizate anual la Mănăstirea Bose din Italia.

Aceste conferințe au devenit un prilej important de dialog teologic și apropiere între tradițiile creștine, promovând o deschidere spre o comuniune mai profundă și o conlucrare armonioasă între cele două principale tradiții creștine de astăzi.

La rândul său, părintele prior Sabino Chialà a exprimat recunoștința sa față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru mesajele transmise în fiecare an cu prilejul conferinței intercreștine de la Bose, mesaje care aduc un cuvânt profund și încurajator participanților și reflectă angajamentul Patriarhiei Române pentru dialogul intercreștin.

La finalul întâlnirii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul i‑a adresat părintelui Sabino Chialà urări de bine, exprimându‑și dorința ca șederea sa în România să fie una cât mai plăcută și rodnică.

Sectorul relații creștine, interreligioase și comunități românești externe

Foto credit: Ziarul Lumina


Știri recente