Sprijin pentru persoane defavorizate din Arad

Sute de pachete cu alimente au fost dăruite în această perioadă unor persoane defavorizate, familii cu mulții copii, pensionari sau persoane cu handicap fizic. Printre beneficiari s-au numărat și câteva zeci de persoane de la Adăpostul de noapte din Arad.

„Biserica, comuniune de persoane pentru persoane, transmite viu milostivirea sa prin asemenea activități social-filantropice. Biserica, prin tactul său pastoral-misionar, știe să meargă și să pășească cu cei defavorizați, oferind însoțirea mărturiei credinței, care ne face solidari cu toți, îndeosebi cu cei mai singuri, părăsiți și marginalizați.  Și în această perioadă prepascală, precum în toate perioadele marilor sărbători,  conștientizăm iubirea milostivă a Tatălui pentru a deveni și noi mijloace vii de mântuire pentru frații noștri. Hristos, iubirea răstignită, vine să ne mântuiască din condiția de fragilitate în care trăim. Și ajutorul lui Iisus Hristos constă în a ne face să percepem prezența Sa iubitoare și apropierea Sa mântuitoare. Zi de zi, atinși de compătimirea Sa, putem deveni și noi compătimitori față de ceilalți”, a subliniat arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial.

Cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, ajutorarea persoanelor defavorizate a fost o preocupare constantă a Arhiepiscopiei Aradului și în această Sfântă Săptămână a Patimilor.

Comentarii Facebook


Știri recente