Sprijin pentru parohiile din nordul județului Gorj

Săptămâna trecută, Arhiepiscopia Craiovei a repartizat o parte din ajutoarele strânse în campania umanitară destinată satelor inundate din Oltenia către parohiile Albeni și Novaci, din Protopopiatul Târgu Cărbunești, județul Gorj. Caravana cu alimente și produse igienico-sanitare a fost coordonată de preotul Adrian Stănulică, consilier social în cadru Centrului eparhial de la Craiova, informează „Ziarul Lumina”.

În urma deversărilor de apă din vara aceasta, pricinuite de abundența precipitațiilor de ploaie, mai multe parohii din Mitropolia Olteniei au fost grav afectate. Numeroase familii de credincioși au rămas fără locuințe, îmbrăcăminte sau hrană. În aceste luni, Dumnezeu a pus la încercare credința fiilor Săi, însă nu a uitat nici o clipă de suferința lor. În felul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română a inițiat, în perioada 1-15 august, o colectă umanitară, atât în parohiile din țară, cât și în cele din diasporă, în vederea sprijinirii celor aflați în suferință. Inițiativa Bisericii Ortodoxe Române a fost susținută îndeaproape de TVR. În felul acesta, fiecare credincios a fost îndemnat, prin vocea preotului paroh, la solidaritate cu frații creștini din regiunile sinistrate.

Un demers umanitar inițiat de Patriarhia Română

Parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei au răspuns în majoritate la apelul umanitar făcut spre sprijinirea credincioșilor din partea de nord a județului Gorj și din județul Vâlcea. Sub părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, au fost strânse, prin serviciul social al Arhiepiscopiei și prin Asociația Vasiliada, tone întregi de alimente neperisabile, îmbrăcăminte și produse igienico-sanitare. Mai mult, pe lângă parohiile oltene și-au exprimat solidaritatea creștină numeroase parohii, instituții private și de stat sau centre eparhiale din țară și din străinătate. Între acestea se numără și Parohia „Tuturor sfinților” a comunității românești din Milano-Nord, regiunea Monza, coordonată de preotul Pompiliu Nacu.

Ajutoare pentru parohiile Albeni și Novaci

Cea de-a doua etapă a acestui demers de ajutorare a început în Arhiepiscopia Craiovei săptămâna trecută, îndreptându-se către credincioșii din parohiile Albeni și Novaci, Protoieria Târgu Cărbunești. Astfel, delegații Centrului eparhial, în frunte cu pr. consilier Adrian Stănulică, au distribuit peste 350 de pachete familiilor din cele două parohii. Acțiunea a fost sprijinită de Institutul pentru Jandarmi „Tudor Vladimirescu” din județul Gorj, care a asigurat transportul și împărțirea ajutoarelor. Săptămâna viitoare, delegația Arhiepiscopiei Craiovei se va îndrepta spre parohiile Pociovaliștea, Polovragi și Sohodol. „Acțiunea, organizată cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu, reprezintă expresia purtării de grijă a Bisericii Ortodoxe față de credincioșii săi afectați de inundațiile care au avut loc în această vară în județul Gorj. Mulțumim celor care s-au implicat în organizarea și susținerea campaniei de ajutorare a persoanelor sinistrate din Oltenia. Suntem încredințați că Bunul Dumnezeu va răsplăti tuturor fapta cea bună cu darurile Sale cele bogate”, a spus pr. Adrian Stănulică.

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…