Un spot despre recunoașterea simptomelor unui accident vascular cerebral (AVC) va rula la televiziunile din România, după ce Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat această inițiativă.
„Un accident vascular cerebral apare atunci când nu te aștepți. Fața căzută pe o parte, braț fără putere, vorbire care nu se înțelege. Învață-ți copilul să recunoască simptomele unui AVC cu ajutorul caietului Fast Heroes 112. Intrați în clubul Supereroilor Salvatori. Detalii pe alia.org.ro. Un proiect susținut de Ministerul Sănătății și Asociația Alia”, se arată în spotul Ministerului Sănătății, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat argumentele care susțin această măsură. El a precizat că România are o incidență „destul de mare” a acestui tip de afecțiune și unul dintre motive este acela că simptomele nu sunt recunoscute imediat.
„Avem o incidență destul de mare la nivelul României și, din păcate, de foarte multe ori se ajunge la spital prea târziu, pentru că nu se sună la 112 sau pentru că nu se recunoaște simptomatologia, care este simplă din acest punct de vedere”, a explicat ministrul.
Rolul esențial al copiilor
Spotul se adresează copiilor, care vor fi îndemnați să recunoască semnele unui AVC, dacă acesta are loc între cei dragi.
„Ne dorim să creștem acest grad de educație pentru sănătate la copii, de a recunoaște semnele unui AVC, dar sigur că putem discuta de mai multe, de a-i învăța să facă zona de resuscitare și prim ajutor”.
„Au existat foarte multe cazuri în care copilul era în casă cu bunicul, de exemplu, bunicul face AVC, copilul nu știe cum să reacționeze și de acolo s-a ajuns, în multe cazuri la situații dramatice în care copilul stă cu bunicul cu AVC în pat fără să recunoască că e o problemă reală, de fapt”, a spus Alexandru Rogobete.
Un apel poate salva o viață
Potrivit ministrului, spotul se înscrie într-o campanie mai largă de conștientizare a simptomelor unui AVC: până în acest moment, peste 30.000 de elevi au fost antrenați, în școli, pentru a recunoaște apariția acestei afecțiuni.
„Îi învățăm să recunoască AVC și să sune la 112, să descrie simptomele minimale astfel încât cei din dispecerat să înțeleagă rapid că este vorba despre un accident vascular cerebral. Copiii beneficiază de fapt în școli de un training foarte scurt, o formă de joacă cu acel caiet interactiv în care sunt învățați cum să recunoască, să nu se sperie, să sune la 112, să facă aceste lucruri și ne dorim acum să promovăm acest proiect”accident.
„Din păcate, în rândul copiilor, dar și în rândul adulților cunoștințele despre resuscitare, despre prim ajutor, despre cum se intervine în cazul unui AVC sau unui infarct miocardic sau pur și simplu resuscitarea cardiorespiratorie nu este atât de dezvoltată precum ar trebui să fie și ne dorim să facem acest lucru”, a adăugat Rogobete.
Spotul va fi difuzat timp de șase luni.






