Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB) a deschis joi un ambulatoriu de specialitate în Orașul Chitila, dotat conform celor mai înalte standarde de calitate, informează Agerpres.
„Primăria Orașului Chitila, în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, deschide astăzi un ambulatoriu de specialitate al SUUB, o unitate sanitară nouă realizată şi dotată după cele mai înalte standarde de calitate”, se arată într-un comunicat remis Agerpres.
Ambulatoriul a fost deschis în baza unui protocol de colaborare semnat de primarul orașului Chitila, Emilian Oprea, şi managerul SUUB, dr. Cătălin Cîrstoiu.
Conform aceluiași comunicat, personalul medical şi managementul noii unităţi sanitare vor fi asigurate de către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Situat în Șoseaua Banatului nr.2, unitatea sanitară este amplasată într-o clădire complet reabilitată și extinsă.
Costurile investiției în infrastructură se ridică la aproximativ 14.000.000 lei, din care 11.600.000 lei provin din bugetul local al Primăriei Chitila.
Totodată, dotarea cu echipamente medicale și mobilier a ambulatoriului a fost făcută cu fonduri provenite din programul PNRR, în valoare de 15.600.000 lei.
Astfel, au fost achiziționate: ecografe, aparate de monitorizare EKG, colonoscop video HD, echipamente de audiometrie, electrocardiografe, electroencefalografe, electromiografe, electrocautere, gastroscop video HD, maşini de reprocesare a aparaturii optice, monitoare pentru funcţii vitale, seturi de retinoscopie directă, sisteme de colposcopie, sisteme endoscopice ORL HD cu tehnologie NBI (imagistică cu spectru îngust), laringoscoape video, sisteme de cauterizare bipolară şi cu radiofrecvenţă pentru ORL, ureteroscoape, ventilatoare portabile şi unităţi ORL
„Cetăţenii oraşului, principalii beneficiari ai serviciilor medicale prestate în cadrul unităţii medicale nou înfiinţate, vor avea acces facil la diagnostic şi tratament mai rapid şi mai precis datorită aparatelor medicale moderne şi performante”, a declarat Emilian Oprea, primarul orașului Chitila, potrivit Agerpres.
Totodată, managerul SUUB, dr. Cătălin Cîrstoiu, a vorbit despre importanța noii unități medicale pentru comunitatea locală.
„Îngrijirea pacienţilor rămâne o prioritate absolută”, a afirmat dr. Cătălin Cîrstoiu.
„Este foarte important pentru noi ca toţi pacienţii să beneficieze de îngrijiri medicale de specialitate în cele mai bune condiţii şi la cele mai înalte standarde de profesionalism”, a adăugat managerul SUUB.
Ambulatoriul va oferi servicii medicale pentru diferite specialități medicale, printre care: ortopedie, medicină internă, neurologie, medicină de familie, oncologie, hematologie, chirurgie generală și altele.
Foto credit: Emilian Oprea / Facebook