Spitalul Clinic de Urgență București aniversează 90 de ani de existență

Spitalul Clinic de Urgență București va aniversa 90 de ani de existență printr-o serie de manifestări organizate în perioada 26-27 aprilie 2024.

Sărbătoarea va începe vineri, 26 aprilie, la Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, unde medici de renume vor susține prezentări științifice. Cei care vor să participe se pot înscrie la linkul de aici.

Evenimentele vor continua a doua zi cu o Gală aniversară la Ateneul Român, unde va cânta Orchestra Medicilor și vor fi decernate trofee de recunoaștere a meritelor, în prezența Casei Regale a României și a reprezentanților Guvernului României.

Cei care doresc să participe la Gala aniversară, sunt invitați să trimită un email la [email protected].

„Vă invităm să fiți alături de noi în aceste momente deosebite, să celebrăm împreună tradiția și excelența Spitalului Clinic de Urgență București și să sărbătorim împreună angajamentul nostru pentru sănătatea și bunăstarea comunității noastre”, transmit reprezentanții spitalului pe pagina de Facebook a instituției.

Spitalul Clinic de Urgență București („Floreasca”) a luat ființă la inițiativa și cu susținerea Reginei Mamă Elena a României, care era implicată în organizarea și sprijinirea dispensarului din cartierul Floreasca, destinat populației defavorizate.

Foto credit: Agerpres / Cristian Nistor

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente