Speranța de la capătul tunelului alb

Nimeni nu își poate imagina cu adevărat ce trăiesc oamenii din satele prinse în valurile imense de zăpadă. Neputincioși în propriile locuințe, ‘ca la pușcărie’, cum zicea un bătrân, să știi că animalele îți mor sufocate și să nu poți face nimic. Aceasta este drama pe care au trăit-o în această perioadă oamenii din multe localități din sud-estul țării. Speranța lor a fost și este în Dumnezeu că va potoli urgia, dar și că semenii lor îi vor ajuta. Și, într-adevăr, n-a mai nins, iar solidaritatea umană se vede din plin în aceste zile.

Coșmarul te cuprinde imediat ce părăsești DN2, când începi să mergi spre sate prin tunelurile de omăt și te afunzi într-un ocean alb în care nu mai poți distinge linia orizontului. Din loc în loc mai zărești câte un vârf de copac răzbind prin zăpadă, în rest totul este pustiu și rece.

Ca să ajungi în localitățile Corbu, Casota, Văcăreasca sau altele din județul Buzău, trebuie să urmezi un ‘șanț’ mărginit de maluri înalte de omăt, care la prima vedere par de poveste. Ar fi chiar plăcut să te joci prin nămeții înalți de câțiva metri. Însă nu același lucru l-au simțit și oamenii care au rămas izolați de lume. Acești nămeți au însemnat o barieră pentru mașinile cu pâine, pentru aprovizionarea magazinelor cu alimente și au însemnat oprirea curentului electric. Altfel spus, izolarea.

Când vezi munții de zăpadă îți dai seama cât de mici și de neputincioși suntem. Oricât te-ai strădui, nu poți să te împotrivești.

De aceea, o mână de ajutor oferită de semeni, cum a fost cea a Arhiepiscopiei Bucureștilor, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost mai mult decât bine-venită. Oamenii sunt gospodari și în mod normal nu ar avea nevoie de nici un ajutor. Au tot ce le trebuie în jurul gospodăriei, însă în momente ca acestea nu au cum să ajungă la propriile provizii. Degeaba au hambarele pline cu de toate dacă sunt acoperite cu zăpadă și nu pot ajunge la ele. Degeaba au beciurile pline dacă pentru a ajunge la ele trebuie săpate tuneluri de câțiva metri prin zăpadă, iar mulți dintre acești oameni sunt bătrâni. În plus, magazinele, care oricum nu erau prea pline, s-au golit încă din primele zile de urgie, așa încât oamenii, chiar dacă au bani, nu au ce face cu ei.

‘Dumnezeu a dat zăpada și tot El o s-o și topească’

Când am ajuns în localitatea Casota, oamenii erau adunați în mici ‘poiene ale lui Iocan’ la răspântii de drum, ‘supraveghind’ pe cei care reparau rețelele electrice. Povesteau cum unii săteni au fost nevoiți să iasă din casă prin acoperiș, atât de mare era zăpada. Au fost nevoiți să sape în zăpadă pentru a dezgropa acoperișurile casei. Ca să ajungă acasă, spun ei, trebuiau să se aplece pe sub firele de curent electric. Însă, chiar dacă au fost grav afectați de omăt, acești oameni totuși nu deznădăjduiesc. ‘Dumnezeu ne-a dat zăpada, tot El o s-o și topească. Nu te poți împotrivi. Am fost izolați complet vreo săptămână, până au putut ajunge utilajele de deszăpezire. Cu lopata nu ai ce face la ce e aici. Mai rău a fost că nu am avut curent electric mai multe zile la rând. Abia acum lucrează să pună firele la loc, pentru că s-au rupt de la zăpadă’, ne povestește un sătean.

La biserica din localitate, părintele paroh Daniel Enache mobilizase deja credincioșii pentru a descărca ajutoarele ce le-au fost aduse de la Arhiepiscopia Bucureștilor.

‘Sunt destui bătrâni neputincioși pe care nu a avut cine să-i ajute și pentru ei este cel mai greu. Așa că în primul rând ei vor primi aceste alimente. Am încercat să îi ajutăm pe toți în această perioadă, mai ales că avem un generator de curent electric. Venea lumea să își încarce telefoanele la noi, ca să-i poată anunța pe ai lor că sunt încă în viață’, spune părintele paroh.

Tunel prin zăpadă pentru a putea ieși din casă

Pe măsură ce înaintam spre următorul sat, Văcăreasca, situația era și mai dificilă. Acolo, nămeții ne-au părut a fi și mai mari. Satul, așezat în calea viscolului, a fost acoperit cu totul. Din loc în loc se mai vede câte o cumpănă de fântână legănându-se în vânt, în rest, satul pare pustiu. Singurele mărturii că acolo locuiește cineva sunt firicelele de fum ce se ridică ici, colo prin văzduh. Pradă nămeților a fost aici chiar preotul din sat, care a fost găsit fără suflare în spatele casei. A mers să se îngrijească de animale, însă inima sa a încetat să mai bată. Toți au fost afectați, însă undeva la marginea satului sunt cei mai năpăstuiți. Aici sunt câteva case acoperite cu totul de zăpadă. La prima vedere nici nu îți dai seama că acolo ar fi gospodăriile unor oameni, întrucât valul de zăpadă ce pornește din câmp acoperă totul. Case, animale și oameni.

Familia lui Leonard Vasile a fost nevoită să-și sape un tunel pe undeva prin spatele casei, acolo unde zăpada era ceva mai mică, pentru a putea ajunge la animale. Multe dintre ele au murit deja, iar cele care au scăpat sunt acum lihnite de foame. Nici acum, după atâtea zile de la căderea zăpezii, stăpânul casei nu poate ajunge la nutrețul care ar trebui să hrănească vitele rămase în viață. Mașina pentru care a muncit din greu să o cumpere stă acum într-un mormânt de zăpadă. A săpat în jurul ei, de frică să nu o strivească greutatea omătului. ‘Sperăm să nu mai ningă. Dacă va continua să cadă zăpadă, ne va acoperi cu totul. Am fost fără curent electric, fără mâncare, fără apă potabilă. Lemnele au fost acoperite cu zăpadă și nu am mai avut cum să le scoatem, la fel ca și nutrețul pentru animale. Apă le aducem de la câteva sute de metri și este foarte greu. Ca să putem ieși din casă, am săpat un tunel prin spate. Jandarmii au fost în sat și au deszăpezit, însă aici nu a ajuns nimeni. Suntem mai la marginea satului și n-au mai ajuns și la noi. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să dea un pic de căldură să se topească zăpada, însă sperăm să nu fie deodată, pentru că altfel ne inundă. Casele sunt deja șubrezite de la zăpadă și ne temem că dacă vor fi inundații, se va dărâma totul’, mărturisește Leonard Vasile.

Tatăl său, ajuns la o vârstă venerabilă, spune că nu a mai văzut așa ceva niciodată în cele șapte decenii de viață. ‘A nins puternic și în â54, dar nu ca acum. Am crezut că murim din asta. Am avut noroc cu băiatul, care a mers înainte de a începe să ningă și a mai cumpărat câte ceva de mâncare. Am avut o perioadă, dar a fost foarte greu. Am stat ca la pușcărie.

Sperăm să vină cineva și la noi, dar cu utilaje mari, pentru că altfel nu au ce face. Cu lopata nu ai cum să eliberezi ce e aici. Avem nevoie de alimente, dar și mai mare nevoie este de niște excavatoare care să elibereze cât de cât casele, altfel se dărâmă peste noi’, spune bătrânul.

Oamenii din aceste sate le mulțumesc celor care s-au gândit la ei și le-au sărit în ajutor, fiecare cum a putut. Au primit alimente, au primit lemne și au primit ajutor pentru eliberarea caselor și a căilor de acces. Dar cel mai mult a contat că nu au fost singuri, și că cineva s-a gândit la ei.

Preoții, alături de credincioși

În aceste momente, când singura nădejde a fost doar Dumnezeu, preoții din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au fost alături de acești oameni și i-au sprijini cu tot ce le-a stat în putință. Și acum, când Arhiepiscopia Bucureștilor a întins o mână de ajutor celor aflați în suferință, tot preoții parohi s-au implicat alături de protopopi și de reprezentanții Sectorului social al eparhiei. Cunoscând cel mai bine situația din sate, preoții au întocmit liste cu persoanele care au neapărat nevoie de ajutor și pachetele au mers acolo unde a trebuit. În primul rând au fost ajutate persoanele în vârstă, persoanele bolnave sau cele care nu au sprijin din partea nimănui.

‘Întreaga comunitate a fost afectată de zăpadă. Timp de 11 zile nu am avut curent electric, iar oamenii au rămas fără mâncare din cauza drumurilor blocate. I-am ajutat și încercăm în continuare să îi ajutăm așa cum se cuvine. În primul rând au nevoie de alimente de bază, și de aceea sunt foarte bine primite darurile Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru care vă mulțumim’, a spus părintele Vasile Hotin.

Pentru ca oamenii să aibă în casă strictul necesar, pentru a supraviețui de azi pe mâine, doi preoți din parohiile de aici, Laurențiu Mititelu și Vasile Hotin, au luat inițiativa de a veni în ajutorul oamenilor dacă autoritățile întârzie să o facă. Au mobilizat câțiva tineri din sat, și-au echipat mașinile pentru un drum dificil peste câmpul înzăpezit și au mers până la Urziceni pentru a face provizii. Din fericire, au reușit să străbată câmpul complet alb, fără nici un reper, și au ajuns la Urziceni. S-au întors de acolo cu rezerve de pâine, combustibil pentru generatoare și alte bunuri.

Acum, situația s-a mai îmbunătățit. Temperaturile încep să crească ușor și parcă mai scade și nivelul zăpezilor. Și căile de acces au fost în general curățate, iar mașinile cu alimente pot să ajungă în satele până mai ieri blocate de zăpezi. Oamenii se tem însă că toată această zăpadă se va topi, iar apele vor acoperi totul în jur. Pereții caselor și așa afectați de zăpadă nu vor face față cantității mari de apă, dar mai speră și că Dumnezeu îi va feri de această a doua năpăstuire. Sătenii mai speră și ca autoritățile locale să planteze perdele de salcâmi sau alți copaci care să țină pieptul zăpezilor mari aduse de viscol în iernile viitoare. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 20 februarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente