Solidaritate în vreme de suferință

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului vine în sprijinul persoanele sinistrate din județul Galați. Din inițiativa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei se realizează în această perioadă o colectă pentru persoanele ce și-au pierdut locuințele în urma puternicei viituri, ce a avut loc în județul Galați, în noaptea din 11 spre 12 septembrie. Ierarhul a transmis tuturor protopopiatelor din eparhie o circulară, prin care i-a îndemnat atât pe preoți, cât și pe credincioși să fie solidari cu persoanele sinistrate și să dea dovadă de dragoste creștină, potrivit Radio Renașterea.

Pentru a veni în sprijinul familiilor nevoiașe din județul Galați, în duminicile din 15 și 23 septembrie se realizează o colectă în bani la toate parohiile și mănăstirile de pe raza Arhiepiscopiei. Consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, Liciniu Câmpean, a declarat că banii adunați vor fi depuși la protopopiate, iar apoi vor fi trimiși în contul deschis pentru sinistrați al Centrului Eparhial până la data de 27 septembrie, urmând ca de aici să fie transferați familiilor sinistrate din județul Galați.

Bilanțul inundațiilor din județul Galați

Peste 6.000 de persoane au fost evacuate și aproape 1.800 de case au fost afectate de inundațiile produse în ultimele zile în județul Galați. Bilanțul a fost prezentat de reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, conform Mediafax. Potrivit acestui bilanț al inundațiilor puternice produse în ultimele zile în județul Galați, peste 39 de localități au fost afectate, iar nouă persoane și-au pierdut viața în urma viiturilor. Același raport arată că 11 drumuri județene și 460 de poduri și podețe au fost afectate de inundații, iar 3 mii de hectare de teren agricol au fost inundate.

Comentarii Facebook


Știri recente