Societatea Femeilor Ortodoxe din Timișoara în Adunare Generală. Ce le-a recomandat Mitropolitul Banatului

Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe din Timișoara s-a reunit joi, 21 martie 2019, în Adunare Generală, avându-l ca invitat special pe Mitropolitul Ioan al Banatului.

În cadrul ședinței care s-a desfășurat în sala de festivități a Parohiei Timișoara-Iosefin au fost prezentate rapoartele privind activitatea din anul 2018, situația financiară până în prezent și programul de activități pe anul în curs.

Au fost evidențiate proiecte derulate în 2018, precum:

  • „Fiecare copil – un dar de la Dumnezeu” – sprijin oferit beneficiarilor Centrului de Primire în Regim de Urgență de pe lângă Direcția Copilului Timiș;
  • Programul „Voluntariat” – asistare și suport efectiv oferit pacienților – cazuri sociale, de la Centrul Oncohelp și Maternitatea Bega;
  • Un program derulat în parteneriat cu Penitenciarul local privind reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, după detenție;
  • Programul de burse al societății suplimentat prin sprijinul financiar oferit de Mitropolitul Banatului. Au fost acordate 7 burse unor copii cu rezultate foarte bune la învățătură, în valoare de 13.000 lei;
  • Proiectul „Terapie prin artă” dedicat mamelor copiilor născuți prematur la Maternitatea Bega.

Partea a doua a Adunării a fost consacrată propunerilor de activități pe anul 2019.

În acest sens s-a hotărât ca Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe  din Timișoara să intensifice colaborarea cu Serviciul Social al Arhiepiscopiei Timișoarei și să contribuie împreună cu Parohia Timișoara-Iosefin la construcția unei case pentru o familie cu 6 copii din Cornești, satul natal al mitropolitului Vasile Lazarescu.

Ce le-a recomandat Mitropolitul Banatului

La finalul ședinței, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a subliniat faptul că Societății Femeilor Creștin Ortodoxe din Timișoara îi revine misiunea de a-și spori numărul de membri, mai ales tinere studente, astfel încât societatea să răspundă la întrebările și problemele tineretului din societatea tot mai secularizată și individualizată.

De asemenea, Părintele Mitropolit a venit cu propuneri concrete: construirea unei case cu caracter social pentru soții și mame cu copii, victime ale violenței domestice și pentru vârstnicii rămași singuri, fără aparținători și a unui spațiu pentru însoțitorii bolnavilor din spitale, veniți din alte localități și care pe timpul spitalizării nu au unde locui.

Înaltpreasfinția Sa a adresat credincioaselor societății rugămintea de a identifica și alte cazuri sociale – copii, femei, tineri și vârstnici – cu probleme grave de sănătate și stare materială precară, pentru a fi ajutați.

S-a hotărât totodată ca, în contextual Anului Omagial al Satului românesc, „Ziua familiei” (13 mai) să fie organizată într-o parohie de sat, cu natalitate ridicată și loc de origine al unei personalități bănățene.

Pe lângă acestea, pentru 2019 au fost anunțate noi parteneriate cu liceele din Timișoara pentru a colabora cu fetele, cu tinerele care sunt apropiate de Biserică și de valorile morale pe care aceasta le propovăduiește.

Vezi mai multe detalii pe site-ul oficial al Mitropoliei Banatului

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook


Știri recente