Slujitorii Altarului pe frontul anticomunist în anul 1944

Sub efectul psihologic marcat de bombardamentele aliaților anglo-americani începute la 4 aprilie 1944, poporul român trebuia să țină piept ofensivei sovietice care părea de neoprit. În aprilie 1944, frontul ajunsese pe linia Colomeea – Siret, Târgu Neamț, Pașcani, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, Iași, Chișinău, Nistru. Timp de peste trei luni, sovieticii au forțat acest aliniament și, frecvent, au bombardat, inclusiv cu aviația, orașele aflate în apropiere. S-au dat lupte inclusiv în nordul Iașilor și lângă Mănăstirea Neamț, atacurile sovieticilor fiind respinse și chiar recuperându-se ceva din teritoriul județelor din nordul Moldovei, până la Rădăuți. Mareșalul Ion Antonescu avea convingerea că, pentru obținerea unor condiții cât mai bune la încheierea armistițiului cu aliații, trebuia recuperat teritoriul românesc ocupat de sovietici, lucru care nu se putea face decât cu primirea unui sprijin militar din partea germanilor și cu un moral bun al soldaților români și al celor care se aflau în apropierea frontului. În acest sens, mareșalul a cerut chiar începerea unei campanii de ridicare a moralului soldaților aflați pe front și a românilor rămași, atât din Basarabia, cât și din Moldova și sudul Bucovinei, cu ajutorul celor considerați funcționari ai statului, în special slujitorii Altarului. Astfel, mai mulți miniștri au inspectat zonele aflate în vecinătatea frontului, acestora alăturându-se ierarhi ortodocși, chiriarhi din această parte a țării, care au inițiat vizite canonice însoțite de slujbe și participări la diverse evenimente culturale. De pildă, Mitropolitul Efrem al Basarabiei, după refugiul de la mănăstirea vâlceană Cozia, a prăznuit Sfintele Paști în mijlocul credincioșilor din Leușeni (jud. Lăpușna) și orașul Comrat (jud. Tighina), a săvârșit slujbe arhierești și a învrednicit preoți cu diferite distincții bisericești. La puțin timp, a fost rândul noului Episcop de Ismail, Antim Nica, să inițieze o „călătorie misionară, pentru a cunoaște mai aproape nevoile credincioșilor din sudul Basarabiei și lucrarea preoților pe teren”. Acesta a vizitat 17 biserici din județele Ismail, Chilia și Cetatea Albă, a săvârșit slujbe, „îndeosebi în centrele cu mai multă armată”, a cercetat mănăstiri și a dat îndrumări preoților, îndemnându-i „la răbdare și nădejde”. „Un frumos omagiu” a fost adus de reprezentanții guvernului ierarhului care rămăsese în Iașii asediați de trupele sovietice, arhiereul-vicar Valeriu Botoșăneanul. La puțin timp, în Iași a sosit Mitropolitul Irineu Mihălcescu, reîntors în Moldova se pare la cererea mareșalului, după scurtul refugiu din sud-vestul țării. El a slujit în catedrala din Iași cu prilejul zilei de 10 mai, a vizitat spitalele cu ostașii răniți, a săvârșit parastase în cimitirele celor căzuți la datorie, apoi a cercetat „eparhia în toate părțile din imediata apropiere a frontului”. De praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena, Mitropolitul Irineu a slujit la Mănăstirea Văratec, iar la 25 mai a fost „invitat de mari comandanți de oaste” la Mănăstirea Neamț pentru a-i vizita pe ostașii din această parte a frontului, unde a împărțit cărți de rugăciuni, cruciulițe și a săvârșit un Parastas pentru vânătorii căzuți la datorie în apărarea marii lavre moldave.

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 3 septembrie 2014)

Comentarii Facebook


Știri recente