Slujiri arhierești în Mitropolia Banatului

Mai multe parohii din eparhiile Mitropoliei Banatului s-au aflat duminică, 23 septembrie, în sărbătoare, informează „Ziarul Lumina”. Bisericile parohiilor Giurgiova, județul Caraș-Severin, și Stamora Română, județul Timiș, au fost sfințite, iar Parohia Cartierul Verde din Arad a primit vizita chiriarhului locului.

Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la invitația preotului paroh Sorin Highioșan și a credincioșilor, a efectuat duminică, 23 septembrie, o vizită canonică în nou-înființata Parohie Cartierul Verde, situată în partea de sud-est a municipiului Arad. Pentru a răspunde nevoilor sufletești ale familiilor care locuiesc în acest nou cartier, până la edificarea unui lăcaș de cult, aici a fost amenajată o capelă, purtând hramul ‘Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș’. Înconjurat de soborul preoților slujitori, în prezența enoriașilor, Înalt Preasfinția Sa a oficiat aici Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, la timpul cuvenit, a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, întemeiat pe citirile biblice ale duminicii (II Corinteni 9, Luca 5). Chiriarhul a făcut referire la darurile și roadele Duhului în misiunea Bisericii, arătate mai ales prin temerea de Dumnezeu (Isaia 11, 2) și facerea de bine (Galateni 5, 22), care au călăuzit lucrarea celor chemați la apostolat, cu conștiința prezenței și puterii dumnezeiești în viața creștină.

Biserica din Giurgiova a fost târnosită

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din Parohia Giurgiova, Protopopiatul Oravița. Cu acest prilej, chiriarhul a târnosit biserica parohială cu hramul ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’, după care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat autorități locale, precum și un număr însemnat de credincioși din localitate și împrejurimi. În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Teofil, de la Mănăstirea Călugăra, a fost hirotonit întru diacon, iar părintele paroh Traian Ghiurfălean a fost hirotesit iconom. De asemenea, toți ctitorii și binefăcătorii bisericii au primit din partea ierarhului acte de cinstire. La final, chiriarhul a sfințit casa parohială la care au fost efectuate în ultima perioadă ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

Binecuvântarea bisericii din Stamora Română, Protopopiatul Timișoara II

Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor Parohiei Stamora Română, Protopopiatul Timișoara II, unde a avut loc binecuvântarea lucrărilor de reparație și renovare a bisericii, precum și sfințirea noii picturi. Credincioșii parohiei, în frunte cu primarul localității, au întâmpinat cu alai pe Preasfinția Sa într-un mod specific tradiției românești, la care a luat parte întreaga comunitate de credincioși, mulți dintre ei îmbrăcați în costume populare locale. Au urmat slujba de binecuvântare a bisericii cu hramul ‘Învierea Domnului’ și Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinția Sa Paisie Lugojanul, înconjurat de soborul preoților condus de pr. Mircea Szilaghyi și al diaconilor conduși de arhid. Ioan Radu. Răspunsurile liturgice au fost date Grupul coral ‘Teophoros’ al Arhiepiscopiei Timișoarei, dirijat de pr. Radu Bogdan. Ca urmare a eforturilor depuse pentru bunul mers gospodăresc și duhovnicesc al parohiei, pr. Ionel Bălăngean, parohul bisericii, a primit distincția de iconom stavrofor. Parohia Stamora Română este de gradul III rural, cu 170 familii de credincioși, la care se adaugă 34 familii ale filiei Otvești, ambele comunități fiind păstorite de pr. Ionel Bălăngean.

Comentarii Facebook


Știri recente