Slujire inter-ortodoxă la Miskolc (Ungaria), în orașul natal al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a fost prezent duminică, 20 noiembrie 2016, la Biserica Sfânta Treime din Miskolc (Mișcolț), aparținând Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria, unde a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria și din Episcopia Ortodoxă Maghiară din Ungaria. Slujba a fost oficiată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Tihon, Chiriarhul acestei Eparhii, notează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Din sobor au făcut parte: părintele protosinghel David Pop, Superiorul Așezământului Monahal Românesc Sfântul Ioan Botezătorul din Budapesta, părintele Marius Maghiaru, protopopul Ortodox Român de Budapesta, părintele Iosif Krank, parohul bisericii din Miskolc și al bisericii ortodoxe maghiare din Nyíregyháza, părintele Kirill Tatárka, slujitor la Miskolc și Secretar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria și diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula. Răspunsurile la strană au fost oferite alternativ, în limbile română și maghiară, de grupul coral al Parohiei Miskolc, condus de Elena Patkó și de cântăreți de la Capela Românească din Budapesta.

În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a subliniat aspectele multiple ale acestei sărbători inter-ortodoxe, de la Miskolc, care aduce, pe de o parte, cinstire memoriei înaintașilor, între care la loc de mare cinste se numără și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, cel care a făcut atât de multe pentru românii ortodocși ardeleni, fiind trecut și în rândul Sfinților, la ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 21 iulie 2011, iar pe de altă parte exprimă în modul cel mai concret duhul de trăire și de slujire frățească inter-ortodoxă, în interiorul unui locaș de cult ortodox, care este nimic altceva decât casa de rugăciune a Părintelui nostru Cel Ceresc, în care cu toții suntem și ne simțim ca frații.

De asemenea, ierarhul a adus mulțumire lui Dumnezeu, pentru această slujire, devenită tradiție, pentru binecuvântarea acordată de a sluji aici și pentru ospitalitatea arătată, precum și pentru dragostea și râvna clericilor și credincioșilor ortodocși români din Budapesta, care și-au exprimat dorința de a fi împreună, la slujbă, în această biserică.

Totodată, a fost evocat modelul de viață, credință și lucrare, al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, ai cărui bunici s-au numărat printre ctitorii acestui locaș de cult și pilda Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaște se află de mai multe sute de ani la Mânăstirea Bistrița Olteană și care a fost și el prăznuit în această duminică, care a concis cu sărbătoarea sa anuală.

Pelerinajul pe care credincioși de la Capela Românească din capitala Ungariei, împreună cu Părintele Protopop Marius Maghiaru, îl fac la biserica ortodoxă maghiară din Miskolc, a devenit, deja, o tradiție. Slujiri de acest fel au mai avut loc în anii 2012, 2013, 2014 și acum, în
2016, fiind oficiate de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și clerici din cele două Eparhii.

Deplasarea credincioșilor români din Budapesta la Miskolc s-a făcut cu sprijinul Autoguvernării Românești Locale a Sectorului VII, din Budapesta.

În cinstea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, va mai avea loc un eveniment, vineri, 25 noiembrie 2016, la Parohia Apateu, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, unde începând din anul 2013, se găsește un bust din bronz, ridicat în memoria sa.


Știri recente