Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a treia a Postului Sfintelor Paşti în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Sita Buzăului, informează Ziarul Lumina. La slujbă, PS Episcop Andrei a fost înconjurat de un sobor de preoţi, din care au făcut parte protopopul de Întorsura Buzăului, Florin Tohănean, protopopul de Sfântu Gheorghe, Ioan Bercu, ieromonahul Ilie Bularca, stareţul Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Valea Mare, judeţul Covasna, preoţi din Protopopiatul Întorsura Buzăului şi Protopopiatul Sfântul Gheorghe. Au fost prezente oficialităţi centrale şi locale, între care senatorul Marius Obreja, primarii Leca Băncilă al oraşului Întorsura Buzăului, Nicolae Stoica al comunei Sita Buzăului şi Marin Gheorghe al comunei Barcani.
Credincioşii din Parohia Sita Buzăului şi din împrejurimi au venit să se bucure de vizita ierarhului, au participat la Sfânta Liturghie şi au primit binecuvântări, mulţi dintre aceştia purtând costume tradiţionale româneşti. Răspunsurile la strană au fost date de corul mixt al bisericii din Sita Buzăului.
PS Episcop Andrei a ţinut un cuvânt de învăţătură cu privire la pericopa evanghelică a Duminicii, evidenţiind rolul Sfintelor Taine în viaţa credincioşilor: „Cei care au primit Sfintele Taine ale Bisericii: Botezul, Mirungerea, Euharistia s-au îmbrăcat în Hristos, cu putere din harul Duhului Sfânt“. De asemenea, PS Episcop Andrei a arătat că Mântuitorul se adresează mulţimii şi ucenicilor spunând: „Oricine doreşte să vină după mine, să-şi ia Crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!“, ceea ce prevesteşte Sfintele patimi.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Episcop Andrei a hirotesit întru duhovnic pe preotul Emilian Gurzău din satul Lisnău, judeţul Covasna. Tot în această zi, ierarhul a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Zăbala, Protopopiatul Sfântu Gheorghe, unde a oficiat Sfânta Taină a Maslului de obşte.