Slujire arhierească la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia

Duminică, 19 aprilie 2015, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia.

Din soborul slujitor au făcut parte şi: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, Vicar Eparhial, preacucernicii părinţi consilieri Daniel Enaşcu, Cristi Gavrilă, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop de Slobozia Cristian Ștefan Munteanu, preacuvioşii părinţi stareţi ai mănăstirilor din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, potrivit sf-esc.ro, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe tânărul Gabriel Cireșoiu, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Frumușani, Protopopiatul Oltenița, în cadrul Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Radu Negru, în data de 23 aprilie 2015.

În cuvântul său, Preasfinţia Sa a vorbit despre încredințarea lui Toma, despre îndemnul Mântuitorului: „Nu fi necredincios, ci credincios” și fericirea pe care o afirmă Mântuitorul „Fericiți cei ce nu au văzut și au crezul !”.

Preasfinția Sa a binecuvântat pelerinii care se închinau la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Comentarii Facebook


Știri recente