Slujire arhierească la Mânăstirea Sf Gheorghe – Prisaca de lângă Craiova

Aproape 200 de credincioși au fost prezenți, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită la altarul Mânăstirii Sfântul Gheorghe – Prisaca, de lângă Craiova, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți si diaconi, după cum ne-a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.

Situată pe cea mai înaltă colină din vecinătatea municipiului Craiova, la ieșirea spre București, în zona cunoscută sub numele „Viile Prisaca”, așezământul monahal a fost ridicat în anul 1950 de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Firmilian al Olteniei. Deoarece biserica mică a mânăstirii devenise neîncăpătoare pentru numărul mare al credincioșilor, în ultimii ani a fost ridicată o nouă biserică ce a fost pusă sub purtarea de grijă a Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan. Lucrările la noua biserică, efectuate sub coordonarea părintelui protosinghel Grigorie Sandu, au fost finalizate în anul 2010, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, atunci când sfântul locaș a fost târnosit de IPS Părinte Mitropolit Irineu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei religioase, IPS Irineu a tâlcuit învățăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală, subliniind rolul și importanța esențială a Sfintei Cruci în iconomia mântuirii neamului omenesc. „Aflăm din textul evanghelic al acestei duminici (Marcu 8, 34-38 și 9,1) că fiecare om își are crucea sa. Primim câte o cruce la naștere, iar prin Taina Sfântului Botez devenim părtași nu numai la beneficiile aduse de Învierea Domnului ci și la purtarea Crucii Mântuitorului. Astfel, mărturisim în întreaga lume că suntem creștini, purtători de cruce, și ne lăudăm cu aceasta. Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! (Galateni, 6, 14), ne spune Sfântul Apostol Pavel. Pentru că Sfânta Cruce, dintr-un cunoscut element de tortură în lumea antică, a ajuns să fie puterea și lauda noastră de când Mântuitorul s-a răstignit pe ea și prin această jertfă supremă a biruit puterea diavolului și a dărâmat peretele care ne desparte de Tatăl ceresc. De aceea spunem că nădejdea și curajul nostru vin din Sfânta Cruce. Căci Mântuitorul însuși ne-a îndemnat: Îndrăzniți, Eu am biruit lumea! (Ioan, 16, 33). Nu vorbim aici de lume în sensul înțelegerii cotidiene, ci de o lume a păcatului, a duhurilor întunericului. O asemenea lume a fost biruită de Mântuitorul Iisus Hristos cu puterea crucii. Prin urmare, cel care vrea să-L urmeze pe Mântuitorul trebuie să îndepărteze mai întâi ispitele venite de la o asemenea lume, ispite concretizate în agonisirea de bunuri materiale, în faimă, mândrie, slavă deșartă și în multe alte lucruri care îngreunează sufletul omului și-l opresc din zborul său către ceruri”, a spus IPS Irineu.

Comentarii Facebook


Știri recente