Slujire arhierească în Parohia Șanovița din Protopopiatul Lugoj

În duminica a XVI-a după Rusalii, Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Șanovița, Protopopiatul Lugoj. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, și pr. Constantin Cocioba, parohul bisericii, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

La slujbă au participat autorități locale, precum și numeroși credincioși din localitate și din parohiile învecinate. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Paisie Lugojanul, care a evidențiat că „Evanghelia de la Matei 25, 14-30 ne îndeamnă pe noi oamenii să fim milostivi și să facem milostenie, mai ales pe cei înstăriți, și îi cheamă pe toți la înmulțirea talanților sau a propriilor calități, prin aceasta făcându-ne să simțim bucuria dăruită de Domnul Hristos celor harnici și darnici”.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a transmis din partea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, binecuvântarea și purtarea sa de grijă celor prezenți și tuturor credincioșilor parohiei.


Știri recente

Săptămâna în imagini: 22 – 28 iunie 2026

Fiecare săptămână aduce în lumea ortodoxă momente de rugăciune, sărbătoare și mărturisire a credinței, surprinse în imagini care vorbesc dincolo de cuvinte. De la slujbe arhierești și hramuri, la procesiuni, pelerinaje și clipe de reculegere…