Slujire arhierească în oraşul Ungheni

Duminică, 16 august 2015, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ungheni, sector Dănuţeni (preot paroh protoiereu mitrofor Vladimir Eşanu). Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Igor Ursu a fost hirotonit preot.

După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu peste comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ungheni, familia părintelui paroh şi pentru sănătatea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş din Ungheni.

PS Antonie, în cuvântul său, s-a referit la pericopa evanghelică din Duminica a unsprezecea după Pogorârea Sfântului Duh, la activitatea părintelui Vladimir şi la misiunea păstorului de suflete, în mod special, în timpurile de astăzi, după cum aflăm de la Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Referindu-se la pilda datornicului nemilostiv, PS Antonie, între altele, a spus: „Condiţia iertării noastre de către Dumnezeu, este iertarea aproapelui nostru. Nu putem să sperăm că vom fi iertaţi de Dumnezeu, dacă nu iertăm semenilor. De altfel, acest lucru noi îl cerem de fiecare dată când rostim rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Măsura iertării noastre, o stabilim noi. Precum noi iertăm celor care ne-au greşit, aşa, Doamne, iartă-ne nouă. Aceasta cerem noi în rugăciunea „Tatăl nostru”. Să fim cu mai multă luare aminte la cele ce cerem de la Dumnezeu în rugăciunile noastre. Şi dacă aşteptăm iertare de la Dumnezeu, atunci să iertăm şi noi celor care ne-au greşit nouă”.

PS Antonie a apreciat şi activitatea părintelui Vladimir care „este un păstor înţelept, bun povăţuitor şi harnic gospodar, care păstoreşte, de ani de zile, o comunitate de buni creştini, contribuind, cu multă jertfă, la promovarea credinţei şi adevărului despre Biserica Neamului”.

PS Antonie i-a dăruit noului hirotonit, părintelui Igor, o carte de Învăţătură de Credinţă Ortodoxă şi Adevărul despre Mitropolia Basarabiei.

Părintele Vladimir a mulţumit PS Antonie pentru vizita arhierească, pentru faptul că l-a hirotonit pe unul dintre fii săi duhovniceşti în treapta de preot, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să cerceteze parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ungheni şi cu alte ocazii.

Părintele Igor, noul hirotonit, a mulţumit PS Antonie pentru marele dar pe care l-a primit cu ajutorul Bunului Dumnezeu, promiţând că se va strădui să fie un preot bun, care va lucra, cu timp şi fără timp, în ogorul Domnului.

Toţi creştinii prezenţi la sfânta slujbă au primit din partea PS Antonie iconiţe cu chipul Maicii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente