Slujbe de binecuvântare în instituțiile clujene

Preasfintitul Episcop Vasile Someșanul a săvârșit, miercuri 13 februarie, o Sfeștanie la Capela Centrului de Îngrijire și Asistență Socială din Cluj-Napoca. Slujba a fost oficiată de la ora 11:30 în prezența membrilor instituției, părintelui misionar Liviu Jecan și a directorului Liviu Popa, informează radiorenasterea.ro

La finalul slujbei, Preasfințitul Vasile le-a oferit celor prezenți câteva îndemnuri și sfaturi duhovnicești. Totodată le-a împărțit iconițe și pachete cu alimente. Capela, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost amenajată după 1989, în Căminul de vârstnici, situat pe strada 21 Decembrie din Cluj-Napoca. Locașul de rugăciune a fost renovat în acest an.

Sfeștanie la Liceul Teoretic „Eugen Pora” din Cluj-Napoca

Tot miercuri, 13 februarie, a fost oficiată o slujbă de Sfeștanie și la Liceul Teoretic „Eugen Pora” din municipiu. Slujba a fost săvârșită, în sala festivă, de părintele Dan Hognogi, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. A participat, pe lângă elevii și cadrele didactice, Dorina Borza, directorul școlii. La sfârșitul sfeștaniei, părintele Dan Hognogi le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură și le-a împărțit câte o iconiță care să le amintească de purtarea de grijă a îngerilor. Cu prilejul acestui eveniment, elevii au vizionat un film educativ. Acțiunea religioasă de azi a fost organizată de profesoara de religie Maria Suciu și face parte dintr-un parteneriat încheiat în ultimii ani între Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și Liceul Teoretic „Eugen Pora”.

Comentarii Facebook


Știri recente