Slujba Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală din Tulcea

În Vinerea Mare, sute de credincioşi tulceni au participat la slujba Deniei Prohodului Domnului  de la Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae.

Serviciul religios a fost săvârşit de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Versurile Prohodului Domnului au răsunat din glasurile a cinci cete de credincioşi, a precizat Alexandru Chituță.

În cuvântul rostit în data de 14 aprilie 2017, ierarhul a evidențiat importanța duhovnicească a Vinerii celei mari în viața fiecărui credincios.

Pentru fiecare dintre noi sfânta zi de Vinere Mare poate deveni cu adevărat un prilej bun de descoperire a Străinului venit în lume ca să ne dăruiască mântuire şi să ne conducă spre zările veşnicei Împărăţii, căreia ne-a făcut pe toţi părtaşi prin Învierea Sa cea de-a treia zi, a spus Preasfinția Sa.

***

Potrivit tradiţiei, credincioşii prezenți au înconjurat lăcașul de cult, trecând pe sub Sfântul Epitaf.

Comentarii Facebook


Știri recente