Slujbă misionară în Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi

Pacienţii din Secţia Bârnova a Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi au participat luni, 10 august 2015, la Taina Sfântului Maslu, oficiată în sala de mese a instituţiei, informează „Ziarul Lumina”.

Slujba a fost oficiată de pr. Vasile Ţarcă, misionar de caritate în cadrul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni – Grajduri, de pr. Ştefan Dolgu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi, şi de pr. Stelian Sandovici de la Parohia Bocniţa – Sineşti, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi. În cadrul acestui moment liturgic, atât cei prezenţi, cât şi bolnavii aflaţi în saloane au fost miruiţi cu untdelemn sfinţit şi au fost stropiţi cu Agheasmă mică. Părintele Vasile Ţarcă a adresat un cuvânt în care a vorbit despre semnificaţia Tainei Sfântului Maslu, despre evangheliile citite în cadrul acestei slujbe şi despre asemănarea dintre samariteanul milostiv şi personalul din spital, care se îngrijeşte zi de zi de cei aflaţi în suferinţă şi în grea încercare. Părintele Ştefan Dolgu a mulţumit celor doi slujitori ai Sfântului Altar pentru că s-au rugat în Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi. În perioada următoare, Taina Sfântului Maslu va fi oficiată în Secţia Bârnova în fiecare primă zi de luni din lună, această sfântă slujbă având un rol deosebit de important asupra evoluţiei stării de sănătate a bolnavilor, după cum a menţionat dr. Răzvan Luca, medic specialist în cadrul secţiei.

Comentarii Facebook


Știri recente