Slujbă de pomenire pentru părintele Nicolae Achimescu

La paraclisul universitar „Sfânta Ecaterina” din București a fost oficiată miercuri o slujbă de pomenire pentru pr. prof. Nicolae Achimescu.

După Sfânta Liturghie din 29 mai 2019, profesori din cadrul facultății s-au rugat pentru sufletul renumitului specialist în Istoria Religiilor, informează Radio Trinitas.

Pr. Prof. Emanoil Băbuș făcând referire la trecerea în veșnicie a pr. Achimescu a afirmat că este „o pierdere uriașă pentru facultate”.

Profesorul emerit Nicolae Achimescu era „unul dintre cei mai activi și prezenți pe plan internațional în domeniul Istoriei Religiilor, fiind binecunoscut mai ales în mediul academic german”

Pr. prof. Nicolae Achimescu a trecut la cele veșnice luni, 27 mai 2019.

Slujba înmormântării va fi oficiată în data de 30 mai 2019, la „Biserica Sf. Ecaterina” iar înhumarea va avea loc în aceeași zi la Mănăstirea Cernica.

Pr. Prof. Nicolae Achimescu

Părintele Nicolae Achimescu s-a născut în data de 10 august 1955 în satul Şiroca, din comuna Godeanu, judeţul Mehedinţi.

În anul 1980 a finalizat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, iar în 1993 a obţinut titlul de Doctor în Teologie în cadrul Universităţii din Tubingen, Germania, Facultatea de Teologie Evanghelică.

În perioada 1993 – 2005 a fost lector, apoi, conferenţiar şi profesor la facultăţile de Teologie şi Litere ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar între anii 2000 – 2004 a fost decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi,

Din anul 2008 a fost încadrat ca profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, pe disciplina Istoria şi filosofia religiilor.

Foto credit: Radio Trinitas/ Aurel Badea

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente