Slujbă de pomenire la Catedrala din Roman

Doi arhierei trecuți la Domnul ai Eparhiei Romanului vor fi comemorați mâine, 9 februarie 2013, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Episcopul Teodosie Atanasiu și arhiereul vicar Ilarion Mircea Băcăuanul vor fi pomeniți cu prilejul împlinirii a 86, respectiv 63 de ani de la trecerea lor în veșnicie. Slujba va fi oficiată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, după cum aflăm de la Radio TRINITAS.

Episcopul Teodosie Atanasiu s-a remarcat prin activitatea social culturală desfășurată în Eparhie, iar la inițiativa sa, imediat după război, în anul 1919 a fost redeschis seminarul Teologic din Roman. Arhiereul vicar Ilarion Mircea Băcăuanul s-a evidențiat prin sprijinirea construcției și restaurării a numeroase lăcașuri de cult, după cum a precizat Inspectorul pe probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintele Constantin Gherasim.

Comentarii Facebook


Știri recente