Slujbă cu arhiereu la biserica Sf. Arhidiacon Ștefan din Severin

La praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2015, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit în biserica parohiei “Sf. Arhidiacon Ștefan” din municipiul Drobeta Turnu Severin. Ierarhul mehedințean a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie având alături un ales sobor de preoți și diaconi.

„Zeci de credincioși au pășit încă de la primele ore ale dimineții în lăcașul ocrotit de întâiul mucenic al Ortodoxiei. Drept-slăvitorii creștini au ascultat cu evlavie slujba utreniei, luând aminte la cântările care istorisesc evenimentul aducerii Domnului Iisus Hristos la templu, la 40 de zile după nașterea Sa. La momentul sosirii Chiriarhului locului, câțiva credincioși i-au ieșit întru întâmpinare cu flori, pâine și sare, semne ale ospitalității și dragostei poporului față de conducătorii săi duhovnicești. La Sfânta Liturghie răspunsurile muzicale au fost date de membrii grupului psaltic “Sf. Nicodim” de la Catedrala episcopală din municipiu”, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Ştiri Episcopia Severinului şi Strehaiei.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nicodim le-a vorbit celor de față despre însemnătatea zilei de praznic, ilustrând două chipuri minunate de sfinți: bătrânul Simeon și prorocița Ana. Cuvântarea ierarhului s-a constituit și într-un îndemn la rugăciune: “Meditând la sărbătoarea de astăzi, învățăm că este importantă credința. Să credem cu toată ființa noastră în lucrarea lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute! Să intrăm în legătură și comuniune cu El prin rugăciune! Să urmăm cu toții exemplul Sfintei Ana Prorocița și al Sfântului și Dreptului Simeon, care a dus pentru Dumnezeu o viață la Templu întru răbdare, așteptând să vadă mântuirea în persoana Domnului. El l-a întâmpinat pe Pruncul Iisus Hristos cu nădejde, dar și cu dorința de eliberare de sub povara grea a anilor. Să ne facă și nouă Dumnezeu parte de aceeași credință, la sfârșitul vieții noastre, ca să putem zice către Domnul Hristos: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău celui binecredincios!

În încheierea vizitei pastorale, părintele paroh Cristian Drăgan a mulțumit Preasfințitului Nicodim pentru bucuria prilejuită de popasul arhieresc, oferindu-i în dar, din partea sa și a enoriașilor, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente