Slujba Canonului cel Mare, la catedrala din Roman

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit luni, 3 martie, slujba Canonului cel Mare la Catedrala arhiepiscopală din Roman, informează doxologia.ro

Slujba a fost oficiată în prezența unui număr mare de credincioși romașcani care s-au rugat alături de slujitorii sfântului altar, în cadrul uneia dintre cele mai deosebite slujbe din perioada Postului Mare. La final, Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificațiile liturgice ale acestei slujbe, precum și necesitatea asumării efortului ascetic de despătimire de către fiecare creștin ce dorește să-L întâlnească pe Hristos în călătoria spirituală a postului. Amintim că duminică, 2 martie 2014, de la ora 16:00, PS Ioachim Băcăuanul a oficiat Vecernia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Din soborul slujitorilor au făcut parte mai mulți preoți de la bisericile romașcane. Cu acest prilej, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a citit câteva rugăciuni speciale în contextul începutului Postului Mare, rostind totodată și un cuvânt de învățătură în care a accentuat rolul purificator al virtuților. La final, preoții prezenți s-au îmbrățișat, cerându-și iertare unii altora, așa cum prevede rânduiala liturgică pentru această perioadă.

Comentarii Facebook


Știri recente