Slujba arhierească la parohia Nana

Duminică, 18 mai 2014, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit slujba de târnosire a Sfintei Mese urmată de Sfânta Liturghie la biserica parohială din localitatea Nana, Protopopiatul Oltenița, potrivit sf-esc.ro.

La momentul rânduit, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Marius Nicolae Micșă pe seama parohiei Crăsani, Protopopiatul Slobozia. Din soborul slujitor, alături de Preasfinția Sa, au făcut parte preacucernicii părinți consilieri Daniel Enașcu, Daniel Demișcă, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop Marian Necula, preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbind despre parabola femeii samarinence, despre Iisus Hristos, Apa cea Vie, despre mărturisirea dumnezeirii lui Iisus făcută de Fotini, femeia samarineancă în fața locuitorilor cetății Sichem. Mucenița Fotini este model pentru femeia creștină, despre mărturisirea pe care ea trebuie s-o facă în lumea secularizată de azi.

S-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai bisericii parohiale.

La final, Preasfinția Sa a dăruit tuturor copiilor din biserică câte o cruciuliță.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a cercetat bisericile parohiale din localitățile Gruiu și Luica, Protopopiatul Oltenița.

Comentarii Facebook


Știri recente