Slujbă arhierească în cinstea Sfinților Trei Ierarhi, la Bacău

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit duminică, 27 ianuarie 2013, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

După cum a relatat arhid. Ciprian Ioan Ignat, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, slujba a fost săvârșită în contextul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, pomeniți în calendarul Bisericii noastre pe 30 ianuarie. Lăcașul de închinăciune a fost neîncăpător de numărul mare de credincioși care au dorit să asiste la cest moment de rugăciune.

„În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a vorbit despre semnificațiile Evangheliei din Duminica a 31-a după Rusalii și despre învățătura pe care au lăsat-o Sfinții Trei Ierarhi pentru timpul în care au trăit și pentru cei care suntem lucrători în Biserica Domnului. Părintele paroh Vasile Sârcu a mulțumit Preasfințitului Ioachim Băcăuanul pentru că a slujit Sfânta Liturghie și pentru binecuvântarea oferită credincioșilor. De asemenea, părintele paroh Vasile Sârcu a făcut o prezentare a parohiei «Sfinții Trei Ierarhi» care desfășoară o activitate filantropică pentru persoanele cu o situație materială precară”, a menționat arhid. Ciprian Ioan Ignat.

Părintele Silviu Beșa, slujitor la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău și secretar al Protopopiatului Bacău, a primit din partea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul rangul de iconom stavrofor.

Comentarii Facebook


Știri recente