Slujba Aghesmei Mari la Biserica Precista din Bacău

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat, ieri, 6 ianuarie 2013, Sfânta Liturghie și sfințirea cea mare a apei la Biserica Precista din Bacău, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Preasfinția Sa a fost întâmpinat în fața sfântului lăcaș de soborul de preoți și de credincioși, fiind intonat imnul arhieresc. Spre finalul Sfintei Liturghii, în dangătul clopotelor, s-a ieșit în procesiune în curtea bisericii, unde s-a oficiat slujba Aghezmei Mari.

„Preasfinția Sa a citit rugăciunile de sfințire a apei celei mari după rânduiala Bisericii noastre. Au fost sfințite în jur de 3.000 de litri de apă pentru cei peste două mii de credincioși prezenți la acest eveniment. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învățătură în care a arătat importanța sărbătorii Bobotezei, când s-a descoperit Preasfânta Treime. Preasfinția Sa a mai amintit de harul lui Dumnezeu care s-a coborât în chip de porumbel, dar și de Mântuitorul Hristos care s-a smerit până la moarte ca să ne mântuiască pe noi. PS Ioachim Băcăuanul a remarcat că oamenii trebuie să se transfigureze prin baia Botezului pentru a ajunge în împărăția lui Dumnezeu”, a relatat pr. paroh Constantin Tomozei, care este și protopop al Protopopiatului Bacău.

Comentarii Facebook


Știri recente