Sinteză | Mesajul Sfântului și Marelui Sinod adresat poporului ortodox și oamenilor de bună voință

Lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe au fost precedate, în perioada 9-16 iunie 2016, de întrunirea Comitetului pentru redactarea Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod.

Din textul redactat, Sfântul și Marele Sinod a formulat Enciclica Sfântului și Marelui Sinod, un document complex, care dă cheia de lectură pentru toate documentele adoptate  rezumat în Mesaj.

Comitetul a fost prezidat de reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Emmanuel al Franţei. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată în acest Comitet de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, însoţit de Pr. Conf. Patriciu Vlaicu, consilier special.

Adoptarea celor două texte a avut loc în ședința de lucru din 24 iunie 2016. Textul Mesajului a fost citit la Sfânta Liturghie oficiată la încheierea lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod, în Duminica Tuturor Sfinților.

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod din Creta cuprinde 12 articole ce fac referire la principalele teme abordate în timpul lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod:

  • Unitatea Bisericii Ortodoxe și mărturisirea de credinţă;
  • Importanţa dialogului intercreştin şi interreligios;
  • Secularizarea;
  • Căsătoria;
  • Ştiinţele naturii, tehnologia și criza ecologică;
  • Respectul faţă de semeni;
  • Politica;
  • Tineretul şi deschiderea faţă de lume.

Mesajul se adresează poporului ortodox și oamenilor de bună voință. În partea introductivă sinodalii au transmis: La baza căutărilor noastre teologice a stat certitudinea că Biserica nu viețuiește pentru sine. Ea transmite mărturia Evangheliei Harului și Adevărului și oferă întregii lumi darurile lui Dumnezeu: iubirea, pacea, dreptatea, reconcilierea, puterea Crucii și a Învierii și așteptarea veșniciei.

Proclamarea Unității Bisericii Ortodoxe a fost prioritatea majoră a Sinodului:

Biserica este comuniune divino-umană, pregustare și experiență a celor viitoare în Sfânta Euharistie (…) Bisericile Ortodoxe Autocefale nu reprezintă o confederație de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică (§1).

Primul articol prezintă de asemenea importanța sinodalității. Sinodalitatea reprezintă modul de organizare dar și de exprimare a unității și sobornicității Bisericii. În acest sens, a fost subliniată importanța Sinaxelor Întâistătătorilor și propunerea ca Sfântul și Marele Sinod să devină o instituție care să se întrunească periodic.

Mărturisirea credinței ca o continuare a Sfintei Liturghii în viața cotidiană este un alt îndemn al sinodalilor cuprins în acest mesaj.

Re-evanghelizarea poporului lui Dumnezeu în societățile moderne secularizate și evanghelizarea celor care nu L-au cunoscut încă pe Hristos reprezintă datoria neîntreruptă a Bisericii (§2).

În ceea ce privește dialogul intercreştin şi interreligios, Sinodul afirmă că acesta nu implică niciodată compromisul în materie de credință, ci în acest mod ansamblul lumii creștine poate cunoaște mai exact autenticitatea Tradiției Ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor (§3).

În același context, părinții sinodali au condamnat violențele din Orientul Mijlociu și din întreaga lume și au făcut apel la pace și reconciliere.

Uleiul experienței religioase trebuie să fie folosit pentru a unge rănile și nu pentru a reaprinde focul conflictelor militare (§4).

Paragraful al cincilea atrage atenția asupra secularizării, care urmărește autonomizarea omului de Hristos și de influența duhovnicească a Bisericii, pe care o identifică arbitrar cu conservatorismul.

Problema căsătoriei este abordată în articolul al șaselea. Biserica Ortodoxă consideră relația indisolubilă de dragoste dintre bărbat și femeie „o taină mare… în Hristos și în Biserică”. În acest context, sinodalii au îndemnat la cumpătare în toate aspectele vieții creștine.

Pe lângă temele specifice abordate în cadrul Sinodului, Mesajul menționează și principalele probleme contemporane.

În ceea ce privește ştiinţele naturii și tehnologia, sunt apreciate beneficiile aduse, dar este exprimată îngrijorarea față de consecințele negative ale acestora.

Pe lângă respectul ei pentru libertatea cercetărilor științifice, Biserica Ortodoxă evidențiază pericolele care se ascund în spatele unor reușite științifice și subliniază demnitatea umană și destinul divin al omului (§7).


MESAJUL SFÂNTULUI ȘI MARELUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE


Sinodul a conchis că situația de criză ecologică de astăzi se datorează unor cauze spirituale și morale. Rădăcinile sale sunt legate de lăcomie, avariție și egoism, care conduc la utilizarea necugetată a resurselor naturale, umplerea atmosferei cu substanțe poluante dăunătoare și schimbările climatice (§8). Biserica Ortodoxă a stabilit data de 1 Septembrie ca zi de rugăciune pentru protecția mediului natural.

Totodată, Ortodoxia propune respectul pentru caracteristicile personale ale oamenilor și popoarelor. Se opune autonomizării economiei din cauza nevoilor umane de bază și transformării acesteia într-un scop în sine (§9).

Părinții afirmă concis că Biserica Ortodoxă nu se implică în politică și subliniază că idealul ortodox privind omul depășește orizontul drepturilor omului stabilite și că dragostea „este mai mare decât toate” (§10).

Ultima parte a mesajului Sinodului din Creta se adresează tinerilor, îi cheamă să se alăture în mod conștiincios Bisericii Celui care este Adevărul și Viața. Să vină oferind trupului eclezial vitalitatea lor, neliniștile, problematicile și așteptările lor (§11).

Concluzia documentului este aceea că Sfântul și Marele Sinod a deschis orizonturile noastre către lumea contemporană diversă. Ne-a subliniat responsabilitatea în spațiu și timp, având întotdeauna perspectiva veșniciei.

Articol redactat în consultare cu Pr. Conf. Dr. Patriciu Vlaicu.

Comentarii Facebook


Știri recente