Simpozionul Internațional „Credință și propovăduire” la Caransebeș

Simpozionul Internațional „Credință și propovăduire” din Episcopia Caransebeșului a continuat marți, 21 aprilie, cu temele istorice, după ce luni, 20 aprilie, au fost dezbătute teme teologice, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea, Darius Herea. Lucrările s-au desfăşurat în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial şi în Sala „1 Decembrie 1918”a Primăriei Caransebeşului. În debutul manifestărilor Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului i-a acordat părintelui prof. univ. dr. Nicolae Chifăr de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a II-a pentru clerici. De asemenea și domnului profesor univ. dr. Nicolae Bocșan de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca i-a fost acordat Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a II-a pentru mireni.

În continuare au fostsusţinute comunicări în plen de profesori de teologie, preoţi cu preocupări istoriografice, istorici din ţară şi străinătate, specialişti în domeniul istoriei Banatului şi profesori de discipline istorice, sistematice şi practice de la facultăţile de teologie din ţară.La lucrările pe secțiuni au participat toți preoții din cele patru protopopiate ale Episcopiei Caransebeșului.

„În cea de-a doua zi a Simpozionului s-au dezbătut temele istorice pe secțiuni, astfel încât secțiunea întâi a cuprins referate despre Episcopia Caransebeșului și secțiunea a doua lucrări de istorie bisericească din Banat. Ne-am bucurat și la aceste secțiuni de o prezență selectă și de comunicări extrem de interesante. Aș aminti pe profesorii de la Cluj, conduși de domnul profesor univ. dr. Nicolae Bocșan, istorici din Reșița, Timișoara și Caransebeș, precum și din alte localități ale Episcopiei noastre, dar și profesori de teologie cu preocupări de istorie. Ceea ce nădăjduim este ca preoții ce au participat la aceste secțiuni de istorie, să fie zidiți sufletește de frumosul trecut bisericesc din Banat și să poată duce pe mai departe frumoasa slujire a Bisericii în duhul pozitiv al înaintașilor”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Temele dezbătute în cadrul Simpozionul Internaţional „Misiune şi propovăduire. 150 de ani de la întemeierea Episcopiei Caransebeşului” se referă la acest an, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, iar ca temă locală, sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului. Simpozionul se înscrie în săptămăna de acţiuni religioase, culturale şi artistice sub genericul „Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin – Ediţia a IX-a”, organizată de către Episcopia Caransebeșului, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăriei Municipiului Caransebeș și a Casei de Cultură George Suru din Caransebeș.

Comentarii Facebook


Știri recente