Simpozion dedicat lui Constantin Brâncuși în Protopopiatul Curtea de Argeș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Biroul de Cateheză şi Activităţi cu Tineretul a organizat luni, 16 martie 2015, în parteneriat cu Seminarul Teologic Neagoe Vodă Basarab și cu Liceul Forestier din localitate, un Simpozion dedicat împlinirii a 58 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui Brâncuși, potrivit eparhiaargesului.ro.

În deschiderea programului a cântat Corul Seminarului Teologic Neagoe Vodă Basarab dirijat de Protod. Prof. Dr. Codruț Scurtu urmat de referatul seminaristului Cucan Valentin care a prezentat viziunea conduitei spirituale în cartea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului: Pace şi bucurie cu Brâncuşi.

Doamna profesor Ioniță Elisabeta a vorbit despre Cumințenia Pământului – operă brâncușiană cu valoare eternă. Duculescu Iuliana și Stângă Andra, eleve ale Liceului Forestier, au prezentat referatul Artă și spirit în opera lui Brâncuși și au recitat poezia Pasărea sfântă de Lucian Blaga.

Elevii Liceului Forestier, Decher Alina și Ghiță Antonia au prezentat un referat despre Viața și opera lui Brâncuși, iar Mihai Narcis a făcut o prezentare power point exemplificând creațiile lui Brâncuși sub îndrumarea doamnelor profesoare Minodora Popescu și Nan Tatiana.

Simpozionul a fost încununat de cuvântul de final rostit de Înalpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului unde, cu mare măiestrie căturărească, a prezentat pe marele Brâncuși ca pe un slujitor al Bisericii, având calități de cântăreț bisericesc, care şi-a asumat și a păstrat tradiţia populară, satul românesc în care se născuse și le-a dus în Occident, invitându-i pe aceștia să cunoască poporul român.

În final, participații au admirat o expoziția de sculptură realizate de părintele Ilina Vasile de la Parohia Valea Danului și de domnul profesor de la Colegiul Național Vlaicu Vodă, Stoicescu Dumitru.

Comentarii Facebook


Știri recente