Patrasul, cu blocurile lui mătăhăloase, nu lasă să se întrevadă colinele din fundalul terestru, de unde pornește tipsia pe care s-a înălțat așezarea. În schimb țărmul golfului îngăduie slobozenia privirii și mai ales a închipuirii. Din Psila Alonia (orașul de sus), ochiul poate încerca, săgetând depărtările, să măsoare necuprinderea. Panorama Patrasului, străjuită de coline într-o parte și mărginită de mare în alta, nu ai cum o îmbrățișa decât din turla cea mare a Bisericii Sfântului Andrei, cel dintâi chemat dintre Apostolii Mântuitorului și care, în misiunea lui, a ajuns și la Tomis, creștinându-i pe români. Catedrala care adăpostește moaștele sfântului pare, cu ocrurile, alburile și galbenurile zidurilor, o Acropolă lângă pânzeturile de safir ale mării. Poate fi asemuită cu un somptuos baldachin de formă bazilicală, boltit înlăuntrul altei biserici. Istoria catedralei este la, rându-i, spectaculoasă. Târnosirea din 1994, când s-au strâns la Patras episcopi câtă frunză și iarbă din toată ortodoxia și din multe alte culte, s-a petrecut la aproape un veac de la punerea pietrei fundamentale. Construcția a început în 1908. Proiectul, îndrăzneț, prevedea ridicarea în preajma bisericii vechi, modestă, smerită, siluetă de templu grațios, a unei bazilici monumentale, cum nu se mai văzuse în Grecia până atunci. Licitația de proiectare fusese câștigată de un francez, Robert. Acesta plănuise să zidească pe malul golfului un așezământ de proporțiile Sfintei Sofia de la Constantinopol. Cupola centrală a noii biserici aduce cu cea constantinopolitană. La fel și horirea turlelor mici e inspirată tot din configurația coperișului Sfintei Sofia. Dar creatorul a râvnit la mai mult, a voit o sinteză originală. A realizat-o, împreunând osmotic și creator elemente de Bizanț și Occident, într-un stil eclectic, puțin derutant pentru orientali. Și-a îngăduit o risipă de marmoră rară. Catapeteasma e parcă cioplită dintr-un bloc masiv, dar are și o delicatețe aerată. Nu închide, ci mai degrabă deschide vederii altarul. Coloanele marmoreene, pereții așijderea, mozaicurile somptuoase, din aur și pietre prețioase tocmite, candelabrele aidoma unor arbori rămuroși tălmăcesc toate aspirația unicității și a excepționalei exprimări care i-au animat pe cei mai bogați și rafinați dintre împărații bizantini, sursă de inspirație pentru arhitectul francez. Masivitatea, croiala bizantină, imensitatea interioară amintesc de catedralele occidentale. Nu se poate vorbi de severitatea goticului vestic, ci în toată alcătuirea bisericii de la Patras se revarsă căldura și lumina intensă a sudului. Proiectul arhitectului francez a contrariat și chiar a dat naștere unor aprige contestații. Modificările ulterioare n-au afectat esența originară. De ce a durat atâta amar de vreme finalizarea edificiului? Pe de o parte, controversele au ținut în loc materializarea construcției. Dar mai ales costurile exorbitante au fost responsabile pentru această trenare de aproape un secol. Biserica a strâns cu greutate banii necesari. Daniile statului grec, altfel generos cu Biserica, n-au fost niciodată îndestulătoare. Statul elen s-a confruntat el însuși de-a lungul timpului cu puținătatea resurselor financiare, chiar cu sărăcia. Sfințirea a fost posibilă abia în 1994, atunci când țara se găsea într-o perioadă de prosperitate. Credincioșii din Patras și din întreaga Eladă începuseră să câștige mai bine odată cu intrarea în Uniunea Europeană și au reușit să adune sumele trebuitoare încheierii lucrărilor. În pofida acestei milostivenii, s-a instituit la Patras și o taxă specială. Atașați ca toți elinii de biserica lor, ce-i parte a sufletului, locuitorii cetății au plătit-o fără șovăire și așa s-a putut săvârși o dorință de veacuri, aceea de a păstra moaștele Apostolului Andrei într-un lăcaș respirând grandoarea celor mai de seamă biserici ale Bizanțului. Dar și înainte de impresionanta și de neuitata târnosire, catedrala de la Patras n-a fost pe de-a întregul isprăvită. Frescele interioare nu-s toate gata. Absența lor nu întunecă cu nimic splendoarea de giuvaer a bisericii.
Acceptată cu entuziasm, admirată, sau negată vehement, Catedrala „Sfântul Apostol Andrei” a devenit un simbol. E totodată centrul nucleic al Patrasului. Vestește de departe, de pe mare ori de pe uscat, prezența de navă cu toate pânzele sus. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 19 iulie 2013)
