Sibiu: 500 elevi și studenți vor lua parte la campania „Tineri informați”

Arhiepiscopia Sibiului, împreună cu Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, a demarat o nouă campanie de informare și prevenire în instituții școlare din municipiu, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Campania intitulată Tineri informați a debutat miercuri, 15 februarie 2017, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum din Sibiu.

Cei 50 de elevi prezenți la eveniment au primit informații despre efectele negative ale violenței și ale nerespectării regulilor de circulație. De asemenea, copiii au aflat și despre activitățile extrașcolare prin care pot ajuta la prevenirea actelor de violență.

Potrivit lui Marius Talmațchi, inspector social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, rostul acestor tipuri de activități nu este numai de a prezenta efectele negative ale violenței în rândul tinerilor, ci și de a pune în fața lor metode alternative pentru astfel de atitudini antisociale.

Acțiunea de informare se va derula până în luna decembrie a acestui an. Beneficiarii campaniei vor fi 500 de elevi și studenți din oraș.

Comentarii Facebook


Știri recente