Sfințirea sediului Facultății de Sociologie

Reprezentanții Universității din București au inaugurat, lunea aceasta, noul sediu al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și căminul Gaudeamus al acesteia. Slujba de sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul Episcop-vicar patriarhal, în prezența mai multor personalități ale vieții academice dar și a studenților, masteranzilor și doctoranzilor.

După slujba de sfințire toți cei prezenți la eveniment au vizitat noul sediu. Alocuțiunile s-au ținut în cadrul unui moment festiv în Amifteatrul noii clădiri, potrivit TRINITAS TV.

„Când am vizitat parterul am văzut o sală intitulată Observator social, un nume provocator și, aș putea spune că, până la nașterea Sociologiei moderne de-a lungul veacurilor Biserica a fost cel mai consecvent observator social, deoarece păstorii Bisericii nu au putut păstori societatea umană din Antichitatea târzie, prin Evul Mediu și până în zorii Modernității decât fiind și observatori ai realității și dinamicii sociale. De aceea participăm aici nu doar ca slujitori la rugăciunea de binecuvântare a așezământului nou, un lucru de altfel extrem de important și anume chemarea ajutorului lui Dumnezeu pentru activitatea ulterioară a acestui important așezământ, dar suntem prezenți pentru că ne simțim într-o legătură foarte strânsă cu activitatea acestei Facultăți de Sociologie și Asistență Socială”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

„Așa cum cei mai maturi din această sală știu sociologia înainte de 89 a fost interzisă. Deci, cei care conduceau în acel moment țara se temeau de purtătorii acestei științe, acest lucru pentru că dvs. dobândiți o cunoaștere a societății, o dinamică și poate chiar o atitudine mai greu de controlat de cei cu cunoștințe limitate și cu aspirații infinite. Din acest punct de vedere reprezentați o valoare și mi-aș dori foarte mult ca prezența dvs. în societate, având astfel de condiții să fie cât mai evidentă și acest lucru ar face bine societății în ansamblu, dar mai ales ar face bine viitorului său”, a spus Cristian Diaconescu, consilier prezidențial, șeful Cancelariei Președintelui României.

La eveniment au mai fost prezenți și au rostit alocuțiuni: dl. Daniel Barbu, ministrul Culturii, Prof. Univ. Dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității București, Prof. Univ. Dr. Marian Preda, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială.

Spațiile dedicate Facultății de Sociologie și Asistență Socială sunt realizate la cele mai înalte standarde de calitate și sunt adaptate procesului educațional și activităților de cercetare.

Foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente